Președintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, e critic la adresa lui Gabriel Enache, după ce fundașul dreapta al trupei roș-albastre a greșit la ambele goluri marcate de Viktoria Plzen în remiza obținută de cehi pe Național Arena, scor 2-0.
Duckadam spune că nu își mai poate aminti de ce ajunsese la un moment dat să îl considere pe Enache un jucător bun al campionatului și spune că acesta nu poate fi considerat fundaș. Fostul portar al Stelei consideră că a fost „păcălit” de faptul că, în perioada în care reprezenta Astra, Enache intra des pe teren în repriza secundă și reușea să-și prindă pe picior greșit adversarii.
„La acea fază de la golul doi, puțini portari puteau să scoată mai bine. Eu zic că la acea fază a greșit Enache. El a stat lângă bară, nu știu ce căuta acolo. El nu este fundaș.
Eu îmi tot pun întrebarea ce mi-a plăcut la Enache când juca la Astra. Azi am avut revelația. Enache a jucat puțin titular la Astra. El intra în repriza a doua, juca mijlocaș și îi prindea pe adversari obosiți. Așa s-a remarcat el”, a declarat Duckadam la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER