„Mă voi infiltra în apărări”

Visul oricărui tânăr fotbalist din America de Sud este să joace fotbal în Europa, iar Jesus Mejia, cel mai nou jucător adus la Timișoara, nu face notă discordantă.

„Fotbalul din America de Sud se joacă mai lent. În Europa lucrurile se schimbă, fotbalul este mai rapid, mai dinamic. Dar nu cred că voi avea probleme cu acomodarea”, a spus Mejia, care deja de trei zile a luat contact cu orașul de pe Bega și a făcut două antrenamente sub comanda lui Neluțu Sabău.

Intrat deja în lotul pentru Europa League, mijlocașul de 18 ani abia așteaptă să debuteze în tricoul grupării bănățene și să își încerce forțele cu apărările echipelor din România: „Am o viteză destul de bună. Îmi place fotbalul alert, îmi place să mă infiltrez în apărarea adversă și de abia aștept să joc”.

Crede că nașterea lui a fost o minune
Dacă transferul la Timișoara îi ocupă acum foarte mult timp și încearcă să se adapteze cât mai repede la rigorile antrenorului Sabău, Jesus Mejia nu uită partea lui spirituală, fiind un credincios convins. Columbianul Timișoarei poartă numele Mântuitorului și crede că acest lucru i-a purtat noroc până acum. „Părinții mei nu puteau avea copii și s-au rugat foarte mult. Nu și-au pierdut speranța și până la urmă m-au avut pe mine. Din cauza acestei minuni, mi-au dat numele Jesus. Eu cred că Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, sper ca fanilor să le placă acest nume”, a conchis jucătorul Timișoarei.

Mijlocașul de 1,67 metri ar putea debuta la Poli mâine, în amicalul cu Vojvodina.

“Am noroc că am ajuns într-o țară în care pot să îmi valorific calitățile”, Cristian De Jesus Mejia, jucător Poli Timișoara

 

Publicat: 05 09. 2009, 12:21
Actualizat: 05 09. 2009, 12:22