„Mă voi întâlni cu Bergodi! Am fost în situația lui și nu mi-a plăcut”
Basarab Panduru, viitorul director sportiv al Stelei, a declarat
că va avea luni o întâlnire cu Cristiano Bergodi, pentru a pune la
punct orice nelămurire care există în acest moment în privința
rolului pe care-l va avea la clubul din Ghencea. Pandi’ a afirmat
că nu vrea locul italianului pe banca Stelei.
„Eu am cerut ca să am o întâlnire cu Bergodi, am fost și eu în
situația lui și nu mi-a plăcut. Din cauza asta am decis că e corect
aș vrea să vorbesc cu el. Jucătorii trebuie apărați în fața
tuturor. Gigi Becali are mereu părere lui, el trebuie să și-o spună
mereu. Noi, managerii, putem să avem altă părere. Eu o să pot să-mi
dau cu părerea despre jucători, pentru că o să stau la
antrenamente, pot să-ți spun cine merită și cine nu merită să fie
pe lista de joc. Patronul poate are alte preferințe, dar antrenorul
trebuie să vadă cum se ajunge la o soluție de mijloc. Eu și Bergodi
vom trage pentru jucători. Eu nu vreau să iau locul nimănui la
Steaua, eu o să vin pe locul meu”, a spus Panduru, la
DigiSport.