Made in China! Steaua a învins cu 3-1 pe Tianjin Teda!

Primul amical al Stelei din cantonamentul de la Oliva Nova a adus și o victorie pentru echipa din Ghencea. Roș-albaștrii au arătat o poftă de joc, mai ales în prima parte, atunci când doar ei au existat pe teren. Meciul a început puțin mai slab, chinezii lovind bara transversală dintr-o lovitură liberă executată magistral, dar Steaua a răspuns imediat și a deschis scorul prin Ovidiu Petre.

Bucuria nu a durat mult, pentru că la numai trei minute op greșeală colectivă în defensivă a adus egalarea pentru cei de la Tianjin, însă nu a fost decât un foc de paie, pentru că Steaua a ripostat prin același Ovidiu Petre și a intrat la cabine în avantaj.

În repriza a doua Lăcătuș a înlocuit întreaga formație, iar jocul vicecampionilor a lăsat de dorit. Ritmul partidei a scăzut, iar în teren a intervenit apatia ambelor formații. Cu toate acestea, Steaua a mai punctat odată prin columbianul Dayro Moreno. Partida s-a încheiat cu o victorie a Stelei și cu un mare plus în dreptul lui Szekely și Toja, care au jucat foarte bine astăzi.

Urmărește aici desfășurarea live-text a partidei Steaua – Tianjin Teda

 

 

Min 90. Steaua se impune cu 3-1. Arbitrul a fluierat finalul întâlnirii

Min 86. Nu se mai îbtâmplă nimic

Min 82. Lițu este lovit de un jucător chinez și a primit îngrijiri medicale la marginea terenului. Se pare că nu este nimic grav, iar atacantul și-a reluat locul în echipă

Min 78. Nicoliță s-a distrat cu 3 jucători chinezi, practic le-a înnodat șireturile, apoi a centrat în careu, de unde Ghionea a reluat superb, cu capul, dar mingea a trecut peste transversală

Min 75. GOOOOOLLLLL STEAUA! Filip primește o pasă de la Nicoliță, apoi trage la poartă, portarul respinge în față, de unde Dayro Moreno reia cu capul în poarta goală!

Min 70. Stancu șutează de la 25 de metri, balonul lovește transversala, de acolo ricoșează la Dayro, acesta lovește cu capul, dar portarul chinez scoate senzațional

Min 65. Nimic nou sub soare. Atmosferă de vacanță la Oliva Nova

Min 60. Steaua joacă mult mai slab ca în prima repriză. Nu a reușit nici măcar o fază de poartă

Min 57. Lițu și Nicoliță au intrat în vizorul "Fiarei". Lăcătuș zbiară încontinuu la cei doi și îi îndemnă să facă pressing.

Min 55. Steaua are mai mult mingea, dar se joacă la centrul terenului

Min 52. "Roș-albaștrii" evoluează mai slab ca în prima repriză. Jocul a devnit apatic și fără faze de poartă

Min 47. Steaua a schimbat toată echipa. Cernea – Ogăraru, Baciu, Ghionea, Filip – Nicoliță, Dayro Moreno, Stancu, Tiago – Semedo, Lițu

Min 46. A început repriza a doua

După primul mitan Steaua se află în avantaj, 2-1, după reușitele lui Ovidiu Petre

Min 45. Final de primă repriză!

Min 44. Fază hilară în defensiva Stelei. Un chinez trece de Golanski și Goian, fundași Stelei se impiedică unul de altul, cad peste adversar, apoi intervine Vâtcă și respinge în aut. Trebuia să se acorde penalty!

Min 43. Corenr bătut excelent de Szekely, Goian reia cu capul, dar din nou portarul chinez face minuni.

Min 42. Combinație excelentă între Szekely și Toja, sud americanul a centrat în mijlocul careului, Ov Petre se afla acolo, dar portarul chinez i-a luat fața și a respins mingea.

Min 39. Szekely centrează excelent, Kapetanos reia perfect din centrul careului, dar portarul chinezilor respinge magnific

Min 35. Nicio acțiune mai concretă a vreunei formații. Szekely este într-o formă deosebită

Min 31. Szekely combină bine cu Kapetanos, dar grecul trece pe lângă majorarea scorului

Min 30. GOOOOLLLL STEAUA! Ovidiu Petre reușește dubla. Mijlocașul a reluat cu capul la colțul scurt o centrare venită de la Golanski

Min 26. GOOOOLLLL Tiajin! Aut bătut repede de chinezi, mingea cade în spatele lui Goian de unde este introdusă în plasă cu un șut sec în colțul lung. Golul a fost înscris după mai multe greșeli în defensiva Stelei.

Min 23. GOOOOLLLL STEAUA! Szekely îi pasează lui Toja, care driblează doi fundași apoi îi pasează la marginea careului lui Ovidiu Petre, care îl execută pe portarul celor de la Tianjin

Min 18. La partidă asistă aproximativ 1000 de suporteri, toți români.

Min 14. Steaua domină teritorial, dar steril. Chinezii se apără excelent, iar "roș-albaștrii" nu găsesc pasa decisivă spre Kapetanos.

Min 11. Chinezii sunt periculoși, chiar prin fostul atacant din Ghencea, Zaharia. Acesta primește o pasă, mingea cade în spatele lui Rada și Goian, atacantul preia, trece ușor de Rada și șutează pe lângă

Min 8. Ocazie mare pentru Steaua. Ochiroșii îi pasează excelent lui Kapetanos, care scapă spre poartă, șutează din lateral iar mingea trece de puțin pe lângă

Min 7. De remarcat că la Tianjin activează Zaharia și Adrian Toma.

Min 5. Chinezii au o lovitură liberă de la 20 de metri, dar șutează în bară.

Min 3. Steaua irosește un corner. Szekely centrează de pe dreapta, dar nimeni nu reia periculos.

Min 1. A început partida.

 

Publicat: 18 01. 2009, 17:00
Actualizat: 18 01. 2009, 19:01