Mafia pariurilor lovește puternic! ULUITOR** A fost cu Steaua în Ligă, dar e acuzat și a fost dat afară din echipă: „Acum paște vaca pe câmp”
Giani Nedelcu nu este un om de fotbal cunoscut celor care se uită la Liga 1. Finanțator la Farul, Nedelcu a mai trecut pe la Rocar și pe la Știința Bacău. În 2011, și-a acuzat jucătorii că au aranjat meciul cu FC Snagov (3-3).
Domnule Nedelcu, există o mafie a pariurilor în România?
Există sută la sută. Nu vedeți ce se întâmplă?
La ce vă referiți?
La meciul cu Snagov din toamnă. A fost 3-0 pentru noi în minutul 70, apoi ne-a egalat Snagov. Pentru asta am dat afară 4 jucători.
Pe cine?
Pe Cernea care acum paște vaca pe câmp, pe Liviu Ștefan care e la Viitorul, pe Posteucă, ajuns la Mangalia, și pe Ciobanu care acum e la oi, nu știu pe unde e…
De ce i-ați dat afară tocmai pe ei?
Pentru că i-am văzut cum au jucat și pentru că am aflat lucruri despre ei de la cluburile pe unde au mai fost. Mie nu-mi convine să stau în tribună, să fac infarct, iar rezultatele să se știe de dinainte de meci.
„Reghe e curat”
Reghecampf era atunci la Snagov. Pe el îl bănuiți de vreo legătură…
O să vă mire ce vă spun. Reghecampf nu e băgat în mafia pariurilor. E curat, vă garantez eu. E prietenul meu și îl cunosc bine.
Doar jucătorii fac blaturi? Patronii, nu?
Toată lumea spune că patronii vând meciurile, dar de unde… Jucătorii între ei fac aranjamentele. Le fac între prieteni, între cunoștințe. Mie nu mi-a propus nimeni niciodată să aranjez vreun meci. Am auzit că au venit oferte multe pentru Farul, dar la mine personal niciodată.
Cum vă protejați de eventualele aranjamente?
Eu nu prea stăteam de vorbă cu echipa, dar acum vorbesc cu ei permanent. Le-am spus clar că o încurcă dacă fac vreo prostie. Acum, dacă vreau să iau jucători de la liga a doua mă interesez să nu fie jigodie, apoi mă uit la valoarea lui.
Mulți oameni de fotbal neagă existența unei mafii a pariurilor…
Cei care zic că nu există, ăia fac! V-o spun eu!
1.500 este numărul agențiilor de pariuri care funcționează în România. La acestea se adaugă alte 800 de agenții PariLoto