„Mafie! Bătaie de joc! Hoție!”** Dinamo și CFR, acuzate că au câștigat cu ajutorul arbitrilor

Arbitrajele din Liga I au intrat din nou sub lupa conducătorilor. Alexandru Tudor, dar mai ales Ovidiu Hațegan au ajuns iar actori principali din cauza deciziilor pe care le‑au luat la FCM Tg. Mureș – Dinamo (0-1), respectiv Astra – CFR Cluj (0-1). Ultimul a fost atacat dur de Gigi Becali, care a sărit calul și l-a jignit pe arbitru, dar și pe Ion Crăciunescu, președintele CCA.

CFR Cluj este iar ținta adversarelor din Liga I din cauza arbitrajelor, asta după ce Ovidiu Hațegan i-a ajutat din nou pe ardeleni în deplasarea de la Astra. Tonul l-a dat ca de obicei Gigi Becali, care a fost completat apoi de Adrian Porumboiu și Constantin Zotta.

Hațegan, acuzat de corupție

Nimic nu pare să-l scoată din minți mai tare pe Gigi Becali decât meciurile în care CFR e ajutată de arbitri. După ce etapa trecută l-a făcut praf pe Cristi Balaj după jocul Stelei cu ardelenii, acum a venit rândul lui Ovidiu Hațegan. Arbitrul a fost jignit, acuzat că a luat mită de la CFR și, într-un final murdar, înjurat de mamă de finanțatorul roș-albaștrilor. „Nimeni din România nu are vreo șansă în fața arbitrajelor pro-CFR! Am ajuns să fim proștii lui Hațegan și ai altor arbitri! Se știa că este arbitrul clujenilor de vreo trei ani, s-a spus că ia bani de acolo”, a fost una dintre declarațiile lui Becali.
Pentru arbitrul din Arad, show-ul începuse încă de la finalul meciului. Aflat în vestiar alături de colegi și observator, Hațegan a fost martor la un dialog între Ioan Niculae, patronul Astrei, și Petre Buduru, directorul executiv al prahovenilor. „Ă‚sta ne-a luat la mișto”, a spus omul de afaceri arătând spre arbitrul de centru, îndeajuns de tare încât acesta să audă.

Tudor, din nou pro-Dinamo

CFR Cluj n-a fost însă singura echipă avantajată în această ultimă etapă a sezonului de toamnă-iarnă al Ligii I. Dinamo a învins cu 1-0 la Târgu Mureș, unicul gol al „câinilor” fiind marcat după un penalty obținut foarte ușor de Dănciulescu după un duel cu Ilyes. Arbitrul din București e la a doua gafă pro-Dinamo în acest campionat, după ce și la Cluj, cu CFR, le-a acordat roș-albilor extrem de lejer un alt penalty. „S-a văzut mafia dintre Crăciunescu și Tudor. Am avertizat dinaintea partidei că va fi hoție, și-a fost una mare. Îi cer șefului CCA să vină el personal la următoarele meciuri și să ne bage mingea în poartă cum o vrea”, a zbierat la final Claudiu Maior, viceprimarul din Târgu Mureș. Acesta a fost contrat de Constantin Dănilescu tocmai în parcarea stadionului. „Respectă-ne, că ești persoană publică!”, i-a strigat din ușa autocarului directorul sportiv al dinamoviștilor, după care l-a pus pe Dănciulescu să arate o rană pe care o avea pe gambă, loc în care atacantul susține că a fost lovit de Ilyes la faza penalty-ului.


„Arbitraj foarte bun”

Acuzat că a căzut prea ușor în careu la duelul cu Ilyes, fază la care Alexandru Tudor a dictat lovitură de la 11 metri pentru Dinamo, atacantul Ionel Dănciulescu a arătat presei, după meci, rana (foto) făcută de mijlocașul mureșenilor. „Cum să nu fie penalty? Iată dovada. Am avut un arbitraj foarte bun. Alexandru Tudor este unul dintre cei mai buni arbitri din România. Echipa care pierde mereu acuză”, a spus Dănciulescu.

A greșit și anti-CFR

Ovidiu Hațegan este autorul și uneia dintre singurele greșeli făcute sezonul acesta împotriva celor de la CFR Cluj. În etapa a 9-a, la meciul cu Petrolul, arbitrul din Arad nu a acordat în prima repriză un penalty ardelenilor pentru un henț clar al lui Sipovic. Terminată 1-1, partida l-a înfuriat pe Iuliu Mureșan: „Hațegan ne-a executat. E incompetent!”.

GREȘELI PRO-CFR LA MECIUL CU ASTRA

Min. 6: Nuno Diogo îl lovește cu piciorul în gât pe Fatai, dar primește doar un cartonaș galben
Min. 15: Renan comite un henț în careu, dar arbitrul Hațegan consideră greșeala involuntară
Min. 18: Fatai are o intrare dură la același Diogo, dar, la fel ca și fundașul ardelenilor, vede doar cartonașul galben

ALTE GREȘELI PRO-CFR ÎN ACEST SEZON
Etapa a 7-a:
CFR Cluj – FC Vaslui 2-0

Sougou a fost iertat de o eliminare de Augustus Constantin, care a mai acordat greșit și un penalty pentru ardeleni. În plus, Wesley a fost oprit dintr-o poziție clară de gol pentru un ofsaid inexistent

Etapa a 15-a
Voința Sibiu – CFR Cluj 0-1

Radu Petrescu a anulat eronat un gol al sibienilor pentru a acorda fault în atac după ce portarul Beto a simulat penibil, fără a fi atins

Etapa a 17-a
Steaua – CFR Cluj 1-1

Min. 66: Gabi Mureșan este iertat în mai multe rânduri de eliminare, cea mai clară fază fiind cea în care mijlocașul clujenilor i-a dat un cot în ochi lui Tănase

Acest arbitru își bate joc! Nu e prima oară când își bate joc de echipa asta. Execuție în direct. Să vă fie rușine!
Robert Ilyes, mijlocaș FCM Tg. Mureș

Tudor a împins-o de la spate pe Dinamo! Din ce-am văzut eu, totul a fost pregătit dinainte, nu mă poate păcăli nimeni
Adrian Iencsi, fundaș FCM Tg. Mureș

Să le dăm titlul lor, la CFR, că nu avem nicio șansă. Bine, noi, Steaua, nu avem șanse. Dar Dinamo ce șansă are? Rapid ce șansă are? Vaslui ce șansă are?
Gigi Becali, finanțator Steaua

E o competiție viciată din cap până-n picioare de arbitri! Mai bine retrag echipa din campionat, să ia CFR-ul campionatul! S-ar putea ca marți (n.r. – mâine) să aveți o surpriză și să nu ne mai prezentăm la meciul cu Rapid
Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

Publicat: 19 12. 2011, 09:43
Actualizat: 19 12. 2011, 09:47