Maftei dezamăgit:** „Cine țipă mai tare are parte de arbitraje favorabile”/ Dina: „Știam că vom reveni”

Căpitanul Unirii Urziceni, Vasile Maftei, crede că Universitatea
Craiova a primit penalty-ul din care au egalat datorită presiunii
pe care conducătorii olteni o fac asupra arbitrilor prin
declarații, însă recunoaște că formația olteană a meritat
succesul:

„Noi am fost cu ocaziile și ei cu golurile. Nu știu dacă
s-a schimbat ceva după ce domnul Pițurcă a țipat la arbitru, e
normal ca dânsul să își apere echipa. Noi am încercat să ținem de
rezultat, să nu mai primim încă un gol, dar nu am putut.
Mehmedovici a zis că nu a fost penalty, iar el nu prea minte. Asta
e, cine țipă mai tare are câștig de cauză și are parte de arbitraje
favorabile. Nu dăm vina pe arbitru azi, Craiova a fost mai bună
azi, asta e”
, a spus Vasile Maftei.

Atacantul Universității Craiova, Mihai Dina, a declarat că se
aștepta ca echipa sa să revină pe tabela de marcaj, după ce
Urziceniul a deschis scorul. De-asemenea, vârful Universității a
precizat că echipa sa se gândește doar la meciul de etapa viitoare,
contra liderului:

„Cea mai importantă e victoria. Sper să marchez și de-acum
încolo. Ne-așteptam ca să revenim. Oțelul e o echipă bine
organizată, joacă fotbal de calitate. Eu cred că putem să urcăm mai
sus. Nu mă gândesc la Dinamo, cel mai important meci e cel cu
Oțelul”
.

Publicat: 01 11. 2010, 21:05
Actualizat: 01 11. 2010, 21:18