Maftei, din nou acasă
După ce în vara trecută a fost vândut la Unirea Urziceni pentru
400.000 de euro, Vasile Maftei este aproape să revină în
Giulești.
Rapidiștii vor să transfere cel puțin un jucător de la
vicecampioana României, iar principala țintă este fostul căpitan
din Grant, Vasile Maftei. Giuleștenii caută un jucător de bandă
dreaptă după ce au renunțat la Gustavo Veronezi, care și-a reziliat
contractul și a plecat în Grecia la Kerkyra. Fundașul
vicecampioanei este una dintre țintele lui Dinu Gheorghe, care
speră că prin venirea acestuia să aducă un plus de valoare în
cadrul lotului și să refacă atmosfera din timpul lui Răzvan
Lucescu. De asemenea, și patronul „feroviarilor”, George Copos, ar
fi încântat de reîntoarcerea lui Maftei în Giulești, după un an
petrecut la Urziceni. „Maftei este un jucător interesant,
ar fi bun pentru noi, dar transferurile sunt făcute de domnul Dinu
Gheorghe. Dacă se încadrează în buget, sper să-l convingă să
revină”, a declarat finanțatorul giuleștenilor.
„Niciodată la Dinamo
și Steaua”
Transferul se poate realiza în zilele următoare, mai ales că
fotbalistul a declarat că este rapidist și niciodată nu va juca la
una dintre rivalele grupării „feroviare”. „Niciodată nu voi
putea să joc la Dinamo sau la Steaua, iar dacă mă voi duce vreodată
la una dintre ele, îi voi dezamăgi pe cei care au avut încredere în
mine. Am fost crescut în spiritul Rapidului, sunt rapidist și acolo
am trăit niște momente unice”, a declarat fundașul
ialomițenilor.
211 meciuri a
jucat Maftei pentru Rapid în zece ani
9 goluri a
marcat Maftei pentru giuleșteni
Vor
primul succes pe terenul lui Gaz Metan
Rapidiștii merg vineri la Sibiu cu un singur scop: să obțină
prima victorie împotriva lui Gaz Metan Mediaș în deplasare.
Anul trecut, echipa lui Pustai a reușit să termine la egalitate,
0-0, iar elevii lui Ioan Andone au pierdut două puncte importante,
care au făcut, în final, ca Rapidul să rămână pentru al doilea an
consecutiv în afara Europei.
Șumudică speră ca, vineri, elevii săi să bifeze prima victorie
împotriva Gazului pe terenul acesteia. Până acum, cele două echipe
s-au întâlnit de trei ori la Mediaș, giuleștenii nereușind să
câștige vreun joc: au pierdut unul, iar două s-au terminat la
egalitate. Marius Șumudică își dorește foarte mult să câștige cu
echipa pregătită de Cristi Pustai pentru a se menține în plasa lui
Dinamo, care ocupă primul loc. De asemenea, Șumudică și-a propus să
obțină maximum de puncte din următoarele două partide, cu Gaz Metan
la Sibiu și cu CFR Cluj în Giulești. Pentru confruntarea cu
Mediașul, „feroviarii” au toți jucătorii disponibili, mai puțin
Cesinha, care încă nu este apt, după accidentarea suferită în etapa
a doua la Urziceni.
2 puncte a
obținut Rapid în cele trei deplasări de la Mediaș