Maftei: „Mi-e dor de Champions League”

Vasile Maftei a semnat pentru trei ani și jumătate cu CFR și
vrea să joace din nou în cea mai tare competiție din lume, Liga
Campionilor.

„M-am înțeles foarte repede cu cei de la CFR Cluj, am
discutat doar de două ori, au fost negocieri ca să existe. Sunt
fericit că am ajuns la un club mare. Șansele la titlu sunt puține,
dar atat timp cât există, trebuie să credem în ele. Aș vrea să joc
din nou în Champions League, mi-e dor de această
competiție”
, a declarat Vasile Maftei la Dolce Sport.

Fundașul a mai fost în tratative cu Rapid și FC Vaslui, dar a ales
echipa care i-a oferit cele mai bune condiții.

„Au fost doar vorbe cu cei de la Rapid, cu cei de la Vaslui
am discutat, dar i-am refuzat elegant. Dinamo și Steaua, chiar dacă
mă doreau, nici n-au intrat în discuție. Mergeam oriunde cu Mihai
Stoica, dar pentru mine era foarte greu să joc în
Ghencea”
, a mai spus Maftei.

Publicat: 08 12. 2010, 10:42
Actualizat: 08 12. 2010, 10:43