Maftei: „N-am primit niciun ban de 4 luni” **Copos: „Am plătit salariile”
George Copos nu este entuziasmat de victoria de azi și nu înțelege de ce mai mulți rapidiști, printre care și Nae Manea susțin că nu și-au primit banii.
"Victoria cu Pandurii e o simplă victorie și atât. Vom vedea în luna mai cine a făcut această gaură în bugetul Rapidului de câteva milioane de euro. Salariile jucătorilor au fost plătite și nu există niciun motiv pentru ca cineva să plece de la echipă. Nu înțeleg de ce domnul Manea declară că face voluntariat la Rapid. Are un salariu de 200.000 de euro și dacă vrea mai mult, trebuie să arate că merită.", a spus finanțatorul la gsptv.
Patronul din Giulești e convins că formația sa nu va rata prezența într-o Cupă Europeană: "Marian Rada, împreună cu Iencsi și Manea au făcut lucruri extraordinare cu echipa pe care o au. Am făcut niște greșeli la Pitești, iar cu Dinamo am jucat mai slab, dar dacă această echipă tehnică va califica Rapidul în Europa, eu voi fi mulțumit."
Cu doar câteva minute înainte, la finalul meciului contra trupei lui Cârțu, Maftei afirma:Â "Nu mi-am primit banii de 4 luni, dar sper să-i primim. Dacă aceasta este decizia conducerii nu avem ce facem, până la urmă ne vom lua banii pentru că peste câteva zile putem să devenim jucători liberi de contract. Sper să nu-și depună nimeni memoriile și până la finalul lunii, pentru că deja au trecut patru lunii de când n-am mai luat nici un ban"