Magera: „Jucătorii vor ca Uhrin să rămână la echipă!”
Demiterea lui Dușan Uhrin nu a fost bine-primită nici în rândul jucătorilor. Lukas Magera nu găsește explicație pentru decizia lui Marian Iancu, mai ales că Timișoara este pe locul 3 și echipa are un joc frumos.
Atacantul ceh crede că odată cu plecarea lui Uhrin situația sa se va înrăutăți și vrea ca Dușan jr să rămână.
"Nu am avut niciun fel de probleme cu tehnicianul, cred că toți jucătorii se înțeleg foarte bine cu el. Dacă are unele probleme cu conducerea clubului, noi nu știm nimic de acest lucru. Antrenorul nu a vorbit cu noi despre aceste probleme. Suntem în prezent pe locul trei în campionat și nu jucăm deloc rău, nu cred că ăsta este motivul demiterii lui Uhrin. Știu că plecarea sa de la echipă este aproape 99,99 la sută sigură, dar eu sper ca situația să se rezolve și Uhrin să rămână. La început este greu la orice echipă, dar el a avut încredere în mine. La începutul sezonului am dat două goluri și totul părea în regulă, dacă acum va pleca ar fi din nou foarte dificil pentru mine. Îmi doresc ca el să râmână", a declarata Magera pentru MEDIAFAX
Â
Â
Â