Ioan Mera, eliminat în finalul primei reprize de la Ploiești, nu este singurul jucător timișorean suspendat pentru jocul cu FC Vaslui. Magera va lipsi și el, din cauza cumului de cartonașe galbene.
După dubla din meciul cu Alba Iulia și golul înscris în minutul doi al partidei de la Ploiești, Lukas Magera a devenit cel mai prolific fotbalist al lui Poli, după Goga. Cehul va lipsi însă luni, când Timișoara poate trece pe primul loc al Ligii I în urma unui rezultat bun împotriva celor de la FC Vaslui. Vestea bună este însă revenirea lui Alexa, care fusese suspendat pentru partida cu Astra.
Patronul lui Poli, Marian Iancu, crede că absențele lui Magera și Mera îi vor da bătăi de cap antrenorului alb-violeților. „Sabău va trebui acum să adopte un alt sistem de joc cu Vasluiul, sper să fie inspirat”, a spus conducătorul clubului timișorean, care nu se arată deloc mirat de pofta de gol a lui Poli în ultimele două meciuri: „Nu este o noutate că echipa înscrie atât. Am fost doi ani cea mai prolifică echipă, de ce nu am fi și acum? Am egalat Rapidul, dar față de alți ani, avem a doua apărare, cu un gol mai mult primit față de CFR. Diferența de golaveraj este aproape dublă față de restul campionatului”.
„N-a fost penalty, de aia au ratat”
Iancu este de părere că Alexandru Tudor a judecat greșit mai multe faze din meciul de la Ploiești. Centralul a defavorizat însă ambele echipe, crede șeful Timișoarei. „Tudor a avut aceeași prestație și pentru noi și pentru Astra. La primul lor 11 metri a fost de fapt fault în atac. De aceea au și ratat. Se putea da în a doua repriză penalty, dar nu l-a dat poate din compensație, nu a dorit să forțeze”, a declarat Iancu.
„Păcat de un cumul de cartonașe. Va lipsi Magera, va lipsi Mera, erau în creștere evidentă” – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara
9 goluri a înscris Timișoara în ultimele două meciuri de campionat
3 goluri a marcat Magera în acest retur, ambele în ultimele două etape
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER