Magera, pe tușă cu Vasluiul

Ioan Mera, eliminat în finalul primei reprize de la
Ploiești, nu este singurul jucător timișorean suspendat pentru
jocul cu FC Vaslui. Magera va lipsi și el, din cauza cumului de
cartonașe galbene.

După dubla din meciul cu Alba Iulia și golul înscris în minutul
doi al partidei de la Ploiești, Lukas Magera a devenit cel mai
prolific fotbalist al lui Poli, după Goga. Cehul va lipsi însă
luni, când Timișoara poate trece pe primul loc al Ligii I în urma
unui rezultat bun împotriva celor de la FC Vaslui. Vestea bună este
însă revenirea lui Alexa, care fusese suspendat pentru partida cu
Astra.

Patronul lui Poli, Marian Iancu, crede că absențele lui Magera
și Mera îi vor da bătăi de cap antrenorului alb-violeților. „Sabău
va trebui acum să adopte un alt sistem de joc cu Vasluiul, sper să
fie inspirat”, a spus conducătorul clubului timișorean, care nu se
arată deloc mirat de pofta de gol a lui Poli în ultimele două
meciuri: „Nu este o noutate că echipa înscrie atât. Am fost doi ani
cea mai prolifică echipă, de ce nu am fi și acum? Am egalat
Rapidul, dar față de alți ani, avem a doua apărare, cu un gol mai
mult primit față de CFR. Diferența de golaveraj este aproape dublă
față de restul campionatului”.

„N-a fost penalty, de aia au
ratat”

Iancu este de părere că Alexandru Tudor a judecat greșit mai
multe faze din meciul de la Ploiești. Centralul a defavorizat însă
ambele echipe, crede șeful Timișoarei. „Tudor a avut aceeași
prestație și pentru noi și pentru Astra. La primul lor 11 metri a
fost de fapt fault în atac. De aceea au și ratat. Se putea da în a
doua repriză penalty, dar nu l-a dat poate din compensație, nu a
dorit să forțeze”, a declarat Iancu.

„Păcat de un cumul de cartonașe. Va lipsi Magera, va
lipsi Mera, erau în creștere evidentă”
– Marian Iancu,
președinte Poli Timișoara

9 goluri a
înscris Timișoara în ultimele două meciuri de campionat

3 goluri a
marcat Magera în acest retur, ambele în ultimele două etape

Publicat: 24 03. 2010, 13:45
Actualizat: 24 03. 2010, 13:46