Mai bine la război decât în „Groapă”!** Koulibaly e decis să plece într-o zonă de conflict dacă nu își primește restanțele

Mai bine la război decât în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Koulibaly (26 ani) a mai evoluat în campionatul Libiei între 2008 și 2011

Imediat după meciul Dinamo – Severin, de luni, scor 4-2, doi jucători ai „câinilor”, Issa Ba și Paul Koulibaly, au refuzat să intre în cantonament. Dacă senegalezul s-a supărat pentru că a fost scos din primul unsprezece din cauza unor misterioase probleme legate de viza medicală, ultimul este nemulțumit deoarece nu a încasat niciun ban de aproape patru luni.

Koulibaly le-a transmis șefilor că nu va mai continua în „Ștefan cel Mare” dacă situația nu se va remedia în următoarele zile. El este hotărât să plece în Burkina Faso imediat după ce campionatul se va întrerupe și, în cazul în care contul său nu se va umple cu toate drepturile salariale, nu se va mai întoarce în România, urmând să se și adreseze către FIFA pentru a deveni liber de contract.

A avut probleme și cu viza de ședere

Pe lângă nemulțumirile legate de restanțele financiare, Paul este tentat și de o ofertă venită din Libia, campionat în care a mai jucat timp de trei ani, până să sosească în România, la Al Naser, Al-Ittihad și Asswehly. Dacă jucătorul nu va primi toți banii de la club, se va adresa, cel mai probabil, direct la FIFA, pentru a obține cât mai repede o „carte verde” temporară, ce i-ar permite să fie legitimat gratis de oricare club.

Koulibaly a venit la Dinamo tentat de o aventură europeană, dar situația din „Groapă” este sub așteptările sale, mai ales că au existat și unele probleme legate de viza de ședere. Din această cauză, stoperul a stat „blocat” mai multe zile în Burkina Faso, fapt care nu i-a permis să facă parte din lot pentru meciurile cu Oțelul și CFR Cluj.

Război Civil în Libia

Paul Koulibaly a mai evoluat în trecut la Al-Ittihad, echipa lui Muammar Gaddafi, în campionatul Libiei, țară greu încercată în urmă cu un an. În februarie 2011, conflictul din țara africană a degenerat într-un adevărat Război Civil, în care s-au implicat și alte mari forțe militare ale lumii, soldat cu victoria rebelilor, respectiv moartea dictatorului. (George NISTOR)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×