Mai cade un „cap” în Liga 1. Edi Iordănescu, la o semnătură de revenire
Înfrângerea de vineri seară, 0-3 pe teren propriu cu Sepsi, a treia consecutivă cu același scor, îi va fi fatală lui Ionuț Badea (41 de ani). Fostul antrenor secund al lui Christoph Daum negociază deja despărțirea de Concordia, iar Edi Iordănescu (40 de ani) e favorit să-i ia locul.
În ultimele trei etape, Concordia a primit nouă goluri și nu a marcat. Și, dacă inițial a refuzat să discute cu președintele Concordiei Chiajna pe seama unei posibile despărțiri, planurile lui Badea s-au schimbat după umilința cu Sepsi, de acasă. Imediat după partidă, cei doi s-au pus la masa discuțiilor pentru a ajunge la un numitor comun privind ruperea contractului, una care s-ar putea produce fie în această seară, fie sâmbătă dimineață. Fără bani, căci Badea pare convins să nu mai ceară salariile până la finalul contractului, așa cum plănuia înaintea înfrângerii în fața covăsnenilor.
Edi Iordănescu, în pole position
Liber după despărțirea-șoc de CFR Cluj, dorit și de FC Voluntari, Edi Iordănescu a revenit în prim-plan, iar conducerea Chiajnei s-a înscris deja pe lista echipelor care-l vor. Vineri, fiul fostului selecționer s-a aflat în tribunele stadionului din Ilfov pentru a-i urmări la lucru pe cei care pot devenii viitorii săi elevi, iar sursele ProSport anunță că Iordănescu Jr. se află de mai mult timp în contacte cu conducerea clubului. Imediat ce Badea își va face bagajele, cele două părți vor avea discuțiile decisive și, dacă totul va merge conform planului, Edi va sta pe banca tehnică etapa viitoare, contra celor de la FC Botoșani, în deplasare.
Șapte puncte în opt meciuri a strâns Ionuț Badea pe banca Concordiei, suficient doar pentru penultimul loc în Liga 1 Betano la egalitate cu Hermannstadt, echipă care are un meci mai puțin.
6-14 e golaverajul Concordiei, după 0-9 în ultimele trei meciuri.