Cristi Ganea (26 de ani), fundașul stânga al Viitorului și al echipei naționale a României, a intrat pe radarul lui Athletic Bilbao, fosta adversară a lui Dinamo din Europa League, anunță spaniolii de la AS.
Evoluțiile foarte, foarte bune ale lui Ganea din startul sezonului nu au trecut neobservate, iar sursa citată notează că Jose Mari Amorrotu, președintele lui Athletic Bilbao, îl consideră pe român o opțiune pentru banda stângă a bascilor, motiv pentru care-l urmărește atent în ultimul timp. În plus, Bilbao ar avea un avantaj considerabil.
Spaniolii scriu despre faptul că Ganea a crescut în Țara Bascilor, la Basauri, localitate în care locuiesc atât părinții, cât și sora sa și în care a început fotbalul la centrele de copii și juniori ale echipelor din apropiere. Înainte de a-și începe carierea în România, în 2013, Ganea a jucat pentru echipa a doua a celor de la Mallorca.
În fotbalul românesc, înainte de a impresiona în tricoul Viitorului, Ganea a jucat pentru ASA Târgu Mureș, CS U Craiova, Săgeata Năvodari și FC Brașov. Sub comanda lui Hagi din 2015, fundașul stânga a marcat șapte goluri și a oferit 11 pase decisive în 83 de meciuri, iar sezonul trecut a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei care a câștigat titlul.
Cotat la 1,2 milioane de euro, Ganea a strâns și patru selecții la echipa națională, debutând sub comanda lui Christoph Daum, în amicalul cu Chile (2-2).
De opt ori campioană a Spaniei, ultima dată în 1984, Athletic Bilbao e unul dintre cele mai de succes cluburi iberice. Bascii au în palmares 23 de Cupe ale Spaniei, capitol la care doar Barcelona, cu 29, stă mai bine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER