Mai disputat decât Tănase, Moraes sau Eric!** Vezi pe cine se bat granzii din Liga I!

Narcis Răducan a devenit, în ultimele săptămâni, unul dintre cei
mai curtați oameni de fotbal din România. Odată cu venirea lui Ilie
Dumitrescu în Ghencea, Steaua și-a exprimat public dorința de a-l
aduce pe fostul director sportiv al Unirii, dar mutarea nu s-a
concretizat deoarece pe fir intrase și Rapidul. Narcis părea mai
tentat să aleagă Giuleștiu, unde s-ar fi dus „la pachet” cu
Maftei.

La mijlocul săptămânii, după ce varianta Meme Stoica a picat pentru
roș-albaștrii, s-a discutat din nou despre o cooptare a fostului
mijlocaș în staff-ul Stelei. „Ne gândim la Narcis Răducan, un băiat
mai modest”, a recunoscut Becali, după ce tratativele cu MM au
picat. Doar că descinderea lui Stoica la Vaslui le-a pus bețe în
roate oficialilor din Ghencea, viitorul președinte executiv al
clubului moldav dorindu-l, la rândul său.

Deocamdată nu s-a concretizat nimic. Port discuții cu
toată lumea, așa e normal în fotbal, să asculți fiecare om. Nu e
vorba nici de bani pentru că nu am statutul altor oameni importanți
din fotbal încât să am pretenții foarte mari. Sunt convins că MM
dorește să vin alături de el. Am și o situație specială pentru că
soția mea trebuie să nască acum. Este un moment foarte frumos în
viața unei familii nașterea unui copil, dar atunci când e vorba de
al treilea trebuie să facem un consiliu de administrație și să luăm
o hotărâre
” a spus Narcis Răducan pentru ProTV și
www.sport.ro!

Publicat: 25 09. 2010, 17:07
Actualizat: 25 09. 2010, 17:09