Mai este interesată FCSB de David Miculescu? „A existat o singură ofertă”

David Miculescu, de la UTA Arad, reactioneaza dupa marcarea unui gol in meciul de fotbal dintre UTA ARAD si FC VOLUNTARI din etapa 6 din Liga 1 la fotbal, disputat pe Arena Francisc Neuman din Arad, duminica, 22 august 2021. CIPRIAN PETCUT / MEDIAFAX FOTO

Profitând de cele câteva zile libere de sărbători, utistul David Miculescu a petrecut câteva zile la Dubai, în Emiratele Arabe Unite.

Alături de părinți și iubita sa, unul dintre cei mai râvniți tineri fotbaliști români a ajuns și la etajul 148 al celei mai mari înalte clădiri din lume, Burj Khalifa.

Totuși, golgheterul „Bătrânei Doamne” nu pare a avea rău de înălțimi, din moment ce se gândește de două ori până să accepte ofertele venite pe adresa sa de la grupări mult mai potente din fotbalul românesc și nu numai.

Valoarea lui Miculescu mult mai mare decât ceea ce a oferit FCSB

Pe de altă parte, soarta lui Miculescu depinde și de clubul UTA, care nu e interesat să se despartă de el pentru o sumă mai mică de 1 milion de euro. Mihai Stoica a invocat o ofertă recentă a celor de la FCSB în valoare de 600 de mii euro, însă Alexandru Meszar infirmă acest lucru și, oricum, susține că valoarea „decarului” arădenilor e mult mai mare.

„Orice jucător de la orice club din această lume este transferabil dacă se plătește prețul corect pentru el. Așa este și la UTA pentru toți fotbaliștii, inclusiv în ceea ce-l privește pe David Miculescu.

Într-adevăr, pentru el există interes mai mare din partea unor cluburi din țară și străinătate. Dar, dacă vorbim despre oferte concrete, există una singură, mai veche. Mai precis, cea făcută în vară de către FCSB, pe care clubul UTA a refuzat-o. Vis-a-vis de suma oferită, prețul lui David Miculescu este mult mai mare”, a spus conducătorul de facto al UTA-ei.

Din informațiile noastre, în luna septembrie, Gigi Becali a oferit o jumătate de milion de euro pentru Miculescu, dar asta în condițiile în care patronul celor de la FCSB fusese prost informat despre data la care fotbalisul devine liber de contract. Înțelegerea tânărului mijlocaș cu arădenii se termină în vara anului 2023.

Rămâne Roger jr. în „alb-roșu”? „Nu avem probleme cu renegocierea contractelor”

Un alt fotbalist al „Bătrânei Doamne” care a atras atenția granzilor din Liga 1 este Roger jr., cu mențiunea că brazilianul ar putea pleca gratis la vară, dacă nu va semna reînnoirea înțelegerii cu „roș-albii”. Laszlo Balint i-a și sugerat conducerii să-l „blindeze” pe fotbalistul său de bandă înainte de a intra în ultimele șase luni de contract.

„Evident că ținem cont de recomandarea antrenorului nostru, dar, pe de altă parte, avem linia noastră. După cum s-a obervat până acum, UTA nu are probleme cu renegocierea contractelor. Cine a mai fost dorit la club a și rămas, doar evoluțiile fotbaliștilor vor stabili ce va întâmpla cu ei din vară”, a mai punctat Meszar.

În fine, conducătorul UTA-ei susține că negocierile cu jucătorii care nu mai sunt doriți la echipă din această iarnă sunt în plină desfășurare, iar numărul e mai mare de 5.

Publicat: 28 12. 2021, 15:46
Actualizat: 28 12. 2021, 15:46