Mai jos nu se poate. Cu ce echipă a ajuns să se antreneze Mihai Costea: „El a cerut asta”

Mihai Costea (27 ani), fostul jucător al Stelei, a solicitat să fie primit la antrenamentele echipei CSM Râmnicu Vâlcea, până își va găsi un contract. Astfel, atacantul născut la Drăgășani și lansat în fotbalul de performanță de la juniorii CSM-ului, se pregătește de câteva zile sub comanda antrenorului Alexandru Pelici.

„Mihai a cerut să facă antrenamente cu noi, până își va găsi o echipă. Nu s-a discutat niciun moment ca Mihai Costea să rămână la noi, nu se pune problema de așa ceva. El este în urma cu pregătirea fizică și se antrenează cu noi, așa cum a făcut-o și fratele său, Florin. Se vede la antrenamente că este un jucător de calitate, are execuție” a declarat antrenorul vâlcenilor, Alex Pelici.

Mihai Costea a devenit luna trecută jucător liber de contract după despărțirea de FC Steaua București. Vâlceanul a evoluat ultima dată într-un meci oficial în urmă cu aproape doi ani, în meciul de Cupă Steaua – Avântul Bârsana 4-0. Fotbalistul nu a apucat să joce însă niciodată pentru CSM, fiind transferat în 2008 de Craiova, direct de la juniorii clubului vâlcean, în schimbul grilei de formare.

CITEȘTE MAI MULTE PE LIGA2.PROSPORT.RO

Publicat: 28 08. 2015, 14:04
Actualizat: 28 08. 2015, 14:05