Mai mult decât în Turcia! Cât poate câștiga Marius Șumudică la CFR Cluj, dacă duce campioana în grupele Ligii Campionilor! Știm toate sumele din contract | EXCLUSIV
Marius Șumudică a ajuns la Cluj Napoca și s-a înțeles cu șefii campioanei pentru a prelua CFR, după ce Edward Iordănescu nu va mai continua pe banca echipei cu care a luat titlul.
Antrenorul de 50 de ani va deveni cel mai bine plătit tehnician din România. Din sursele Prosport, Marius Șumudică a semnat un contract care i-ar putea aduce câștiguri de aproape 1 milion de euro, dacă își îndeplinește toate obiectivele. Salariul lui Marius Șumudică va fi de 20.000 de euro/lunar, dar antrenorul are bonusuri importante stipulate în angajamentul cu CFR Cluj.
Încă 5 transferuri pentru Champions League.
Cele mai mari bonusuri vin din cupele europene. Clujenii consideră că în acest an pot forța chiar o calificare în grupele Champions League. Asta pentru că au un culoar mai bun decât în anii precedenți, beneficiind de coeficientul acumulat în ultimele două sezoane. În primele două tururi preliminare, cei mai dificili adversari pe care îi poate întâlni CFR sunt Riga, HJK Helsinki, Shkendija sau Slovan Bratislava, echipe abordabile pentru campioana României.
Și în turul 3 clujenii ar putea avea șansa să cadă cu Dinamo Zagreb sau Young Boys, formații cu care s-au mai duelat și în trecut și să evite Rangers sau Slavia Praga. În play-off, cele mai de temut echipe sunt Olympiakos și Red Bull Salzburg. În cazul în care Marius Șumudică ar da marea lovitură și ar ajunge în grupele Champions League, prima sa ar fi de 500.000 de euro. Conducătorii echipei clujene i-au promis noului antrenor că vor mai aduce încă 5 jucători, pentru acest obiectiv.
200.000 de euro pentru grupele Europa League
Mai ușor de bifat pentru antrenor este obiectivul de a se califica în grupele Europa League. În contractul lui Marius Șumudică există o primă și pentru această calificare. 200.000 de euro primește antrenorul dacă repetă cu CFR performanțele lui Dan Petrescu, cel care s-a calificat în grupele Europa League. În același timp, prima lui Marius Șumudică pentru titlu este de 100.000 de euro.
Mai mult decât în Turcia, dacă ajunge în grupele UCL
Astfel, dacă Marius Șumudică are un sezon de vis la CFR, cu titlul de campion și calificarea în grupele Champions League va ajunge să câștige doar din salarii și prime de obiectiv 840.000 de euro. Asta ar însemna mai mult decât a câștigat la Gaziantep, echipa cu care a avut cele mai bune rezultate în Turcia. „Salariul meu aici este de 600.000 de euro, să știe toată Turcia”, declara Șumudică pentru Hurriyet.