„Mai multă agresivitate”
Viorel Moldovan a debutat cu dreptul la Brașov, reușind să câștige la Alba-Iulia prin golul marcat de Hadnagy în minutul 40.
În ciuda scorului, Unirea Alba-Iulia v-a dat mari bătăi de cap…
E adevărat, nu ne-a fost deloc ușor. Din fericire am reușit o victorie importantă, care sper să ne dea moral pentru următoarele meciuri. Îmi felicit echipa pentru că a luat trei puncte în fața unui adversar greu, care ne-a pus probleme.
A fost unsprezece metri în ultimul minut?
Nu știu dacă a fost penalty la acea fază, dar arbitrul a fost aproape de fază și a făcut semn că a fost simulare. Eu de pe bancă nu am văzut foarte bine, însă arbitrul a fost foarte bine plasat, iar el este suveran pe teren.
Mulțumit de felul cum a fost făcută pregătirea echipei?
Mi-aș fi dorit să pot face eu pregătirea cu ei, mai sunt multe lucruri de pus la punct. Sper ca în următoarele meciuri să fim mai agresivi. Vreau de la jucători o agresivitate pozitivă și un presing mai avansat.
Mai ai nevoie de întăriri?
Sunt mulțumit, am un lot echilibrat, valoros, jucătorii sunt receptivi la ceea ce vreau de la ei.
Revine Rui Duarte la antrenamente?
Situația lui este incertă, mai multe lucruri știe președintele. Este un fotbalist valoros pe care îl aștept. Sper să revină la sentimente mai bune față de FC Brașov.
Â
„E fratele mai mare”
Aflat de nici o săptămână la echipă, Viorel Moldovan și-a pus deja amprenta asupra jucătorilor FC Brașov, care au simțit în el un nou Răzvan Lucescu. Noul tehnician a știut să îi motiveze, lucru confirmat și de marcatorul unicului gol, Hadnagy. „Vio ne-a motivat toată săptămâna și a fost alături de noi, e ca un frate mai mare. Seamănă mult cu Răzvan, au în mare cam aceleași idei”, a comentat atacantul brașovean. (Bogdan Florin)
"Elevilor mei le-am vorbit și le vorbesc mereu despre fotbal. Este lucrul cel mai important. Principiile acestui sport sunt aceleași, important este să le transmiți ceea ce vrei tu și să te faci înțeles", Viorel Moldovan, antrenor FC Brașov