Mai mulți bani la Timișoara

Redactor:
Dan Jakabhazi
Mai mulți bani la Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ieri, CLT a aprobat proiectul de hotărâre prin care Primăria va contribui cu 2,5 milioane de euro la bugetul echipei timișorene. Forul local va avea și doi reprezentanți în Comitetul Director, unul din partea Consiliului Local, iar altul din partea executivului, în persoana lui Adrian Orza.

„Este un pas frumos, iar timișorenii ar trebui să fie chiar mai bucuroși decât mine. Implicarea autorităților locale în acest club reprezintă o garanție pentru viitor”, a comentat Marian Iancu. Acesta a explicat că așteaptă un semnal pozitiv și din partea consilierilor județeni, pentru a pune în practică planurile de modernizare a stadionului.

„Cu minimum 60 de milioane putem reface «Dan Păltinișanu» pentru a asigura veniturile necesare acestei echipe”, a declarat președintele lui Poli.

Marian Iancu, președinte Poli Timișoara: Probabil că nici nu vom cheltui banii de la Primărie, însă semnalul primit pentru o viitoare asociere este unul pozitiv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar:
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar: "Soţul meu a căzut la pământ…
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×