Mai pleacă un jucător de la Steaua! Rădoi s-a convins după ultimul amical: OUT înainte să apuce să debuteze într-un meci oficial
Steaua continuă să-și curețe lotul după ratarea calificării în grupele unei competiții europene, iar președintele Valeriu Argăseală a anunțat la Dolce Sport despărțirea de un nou jucător, după ce în zilele trecute trupa roș-albastră i-a pus pe liber pe George Țucudean și Gabi Matei.
Ivorianul Drissa Diarrassouba o va părăsi pe Steaua la nici o lună după ce ajunsese sub comanda lui Mirel Rădoi, fără să apuce să evolueze în vreun meci oficial pentru campioană. Jucătorul care anul trecut a evoluat în armenia, la Shirak Gyumri, reușind șase goluri și șase pase decisive în 27 de meciuri, a fost titularizat de Rădoi în amicalul câștigat de Steaua, scor 1-0, în fața formației Shirak Gyumri, din Emiratele Arabe Unite, dar se pare că nu a reușit să convingă.
Argăseală a confirmat despărțirea de mijlocașul ofensiv în vârstă de 20 de ani.
În total, Steaua a pierdut sau a cedat de bună voie jucători cu o cotă de piața de 18.1 milioane de euro, iar suma ar putea crește, pe lista indizerabililor aflându-se, cel puțin momentan, și algerianul Tahar și francezul Tade.
Jucători plecați de la Steaua în această vară
- Giedrius Arlauskis – liber de contract, a semnat cu Watford
- Cristian Tănase – transferat la Tianjin Teda pentru 1 milion de euro
- Iasmin Latovlevici – liber de contract, la Genclerbirligi
- Srdjan Luchin – i s-a reziliat contractul și a semnat ulterior cu Poli Timișoara
- Gabriel Iancu – împrumutat la Karabukspor
- Ionuț Neagu – împriumutat la Karabukspor
- Gabriel Tamaș – i s-a reziliat contractul și a semnat ulterior cu Cardiff
- Andrei Prepeliță – liber de contract, la Ludogoreț
- Alexandru Bourceanu – i s-a terminat împrumutul de la Trabzonspor
- Raul Rusescu – i s-a terminat împrumutul de la Sevilla
- George Țucudean – pus pe liber, va reveni la Charlton, formație de unde fusese împrumutuat
- Gabi Matei – i s-a reziliat contractul
- Paul Pîrvulescu – împrumutat la Voluntari
- Robert Vâlceanu – împrumutat la Voluntari
- Răzvan Grădinaru – împrumutat la Chiajna
- Florentin Pham-Huy – împrumutat la Clinceni