Mai tari ca judecătoarea!** Tribunalul București a amânat pronunțarea în sentinței în celebrul „Dosar al Transferurilor”

Tribunalul București a amânat pronunțarea în sentinței în celebrul „Dosar al Transferurilor” de fotbaliști pentru 20 martie, în ciuda faptului că anunțase că verdictul la prima instanță se va da pe 6 martie. Adică ieri!

Cei opt inculpați, și nici măcar avocații lor, nu au trecut ieri pe la Tribunalul București. „Nu se dă niciun verdict acum, stați liniștiți. Se amână”, a fost mesajul venit luni dinspre avocații apărării. Poziție întărită și de spusele lui Victor Becali pentru ProSport: „E termen doar pentru depunerea concluziilor. Noi le-am depus abia ieri, așa că nu au cum să se pronunțe pentru că numai în dosarul meu sunt 40 de pagini de concluzii. Dacă sentința se dă pe 6 martie înseamnă că decizia era deja luată și nici nu au mai citit concluziile”.

Ceea ce știau inculpații nu era însă cunoscut de președinta Tribunalului București, Laura Andrei. Contactată luni de ProSport, judecătoarea a fost categorică: „Pronunțarea se va face marți (nr – 6 martie), probabil în ședință publică. Nu știm exact ora, depinde de completul de judecată”!


Niciunul dintre cei opt inculpați în dosar nu au comentat decizia de ieri a com­pletului condus de jude­cătoarea Gea­­nina Teo­dorovici


Reacții pe www.prosport.ro

ELEVEN: „Credeți voi că mai era Borcea în țară dacă mirosea ceva? Au atâta onoare frații Becali încât să stea în România să fie arestați?”

NU AU: Au doar judecători plătiți cu multe valize de euro. Ă‚sta e un film pe care l-am văzut de multe ori”.

DA DA: „De ce amânați? De ce puneți cârpa pe țambal domnilor judecători? Pentru că sunteți la fel de putrezi ca și ei! Să vă fie rușine!”.

NICU: „Dacă ăștia nu vor fi condamnați vom face proteste în stradă!”.

U CLUJ: „Abia aștept data de 20 martie. Să mor eu, să vedeți cum o să fie toți liberi. Pun viața gaj”

VARANGA53: „Justiție de doi lei! Cine dă cu banul scapă!”.

Publicat: 07 03. 2012, 09:20
Actualizat: 07 03. 2012, 09:21