Mai vin cei patru oameni de afaceri la UTA? „Nu avem petrodolari”

O înțelegere ce părea parafată între actuala conducere a UTA-ei și grupul de oameni de afaceri arădeni format din Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Marius Grada și Rudolf Vizental pentru cedarea grupării „roș-albe” s-ar putea să cadă sau, oricum, negocierile să fie prelungite pentru săptămâni sau mai multe luni.

Cei patru au spus că doresc să lucreze în continuare cu Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA, doar că, din informațiile noastre, nu-i împărtășesc toate ideile despre managementul clubului. Dar, negocierile continuă.

Meszar a recunoscut că bugetul de salarii pentru sezonul 2021 – 2022 a fost de 150.000 de euro și el nu va fi mărit pentru la anul. Iar acest lucru intră și în înțelegerea cu cei patru oameni de afaceri arădeni.

Mai vin cei patru oameni de afaceri la UTA Arad? „Să nu ne așteptăm la performanțe spectaculoase”

Alexandru Meszar mai susține că UTA a făcut deja câteva achiziții pentru sezonul următor.

Altfel, marți, Meszar îl așteaptă la Arad pe Ionuț Badea, cel mai probabil pentru o strângere amiabilă de mână, căci tot el a mai spus că UTA nu s-a despărțit niciodată într-o manieră urâtă de antrenorii săi. Probabil, noul antrenor al „roș-albilor” va fi Ilie Poenaru.

„Există de ceva vreme discuții avansate cu niște parteneri asociați, sunt arădeni, au afaceri aici, sunt foarte inimoși, serioși, iubesc fenomenul fotbal și iubesc UTA. În plus, au rezultate foarte bune în domeniul lor de activitate. Mai departe, aș vrea să spun că UTA este o doamnă cu o vârstă frumoasă, foarte sensibilă și ei știu acest lucru. Adică UTA este foarte importantă pentru comunitate și trebuie să procedăm foarte, foarte atent ca să nu supărăm sau să nu greșim, pentru că dacă  facem ceva ad-hoc sau foarte rapid s-ar putea să sufere UTA și suporterii.

Ei știu acest lucru și de aceea mai durează. Sunt discuții permanente, și azi am discutat cinci ore, o să mai dureze. Campionatul merge înainte, vom face tranzacția la momentul potrivit, dacă vom avea o înțelegere finală. Asocierea pe care ne-o dorim și noi și ei va susține în primul rând continuitatea și stabilitatea. Nicidecum să nu ne așteptăm la performanțe sportive spectaculoase”, a spus conducătorul „Bătrânei Doamne”.

Ăsta este deja un deal cu partenerii, vom avea buget salarial din acest an și în sezonul următor. Nu avem petrodolari, avem bani munciți de parteneri – Alexandru Meszar

UTA Arad a pus mâna deja mâna pe doi fundași și doi mijlocași

„Noi am semnat deja cu un fundaș central (n.a. probabil albanezul Hoxhallari), cu un fundaș dreapta, cu un mijlocaș central și cu un junior de perspectivă (n.a. probabil „închizătorul” de 21 de ani al Gazului, Raul Șteau). Avem discuții avansate cu doi-trei atacanți, dintre care vom aduce doar unul. Atâta ne putem permite, căci atacanții sunt cei mai scumpi. Dacă unul dă 10 goluri în România pleacă imediat afară, dacă, iarăși, dă 10 goluri în străinătate nu vine în România, sau cere nu știu cât. Tot încercăm să luăm acel atacant din liga a doua olandeză (n.. a. Thomas Verheydt, de la Ado den Haag) și nu ne putem apropia de el”, a mai afirmat conducătorul arădenilor.

 

Publicat: 17 05. 2022, 08:44