Maicon: „Vreau titular”** Cîrțu: „Nu ne grăbim”
Brazilianul Maicon și bulgarul Iliev au debutat în sfârșit în
tricoul Stelei în partida cu Dacia Chișinău. Deși, jucătorul
împrumutat de la Volyn Luțk a fost omul meciului, la final, Sorin
Cîrțu a declarat că evoluțiile bune ale brazilianului vor conta
doar în meciurile oficiale, nu în partidele de verificare.
„Meciul cu Dacia Chișinău este un bun prilej să urmăresc la lucru
jucătorii care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în ultimul
timp”, afirmase, înainte de joc, Sorin Cîrțu. În aceste condiții,
în primul „11” al roș-albaștrilor și-au făcut apariția, în amicalul
de sâmbătă seară, Maicon, Iliev, dar și jucătorii criticați și
scoși de patron din primul „11”, Marinescu și Dică. Iar în repriza
a doua chiar Burdujan. Iar Dică a fost căpitan! Dintre aceștia, în
mod cert a impresionat Maicon, autor a două goluri. Pentru Steaua
au reușit să mai înscrie Surdu și Bilașco. „E bun brazilianul. Dă
bine și cu stângul, și cu dreptul, are și viteză”, comentau în
tribune oficialii steliști. Luat probabil de val datorită evoluției
bune din jocul cu Dacia Chișinău, la final, Maicon a declarat sigur
pe el: „Am marcat și la Steaua II, când am jucat, și în meciul de
aici. Sper și vreau să fiu titular. Cred că pot ajuta mult mai mult
această echipă”, a afirmat brazilianul.
Cîrțu l-a
adus cu picioarele pe pământ
Însă, mult mai reținut în declarații laudative la adresa
atacantului său s-a dovedit la conferința de presă Sorin Cîrțu. „E
adevărat că Maicon a jucat bine în acest meci, dar haideți să-l
vedem și pe viitor. El trebuie să repete această evoluție bună în
partidele oficiale, în meciurile amicale contează mai puțin.
Oricum, v-am spus înainte de meci că o să joace, ei, bine, a
evoluat”, a spus „Sorinaccio”
„Iliev e
un fundaș puternic”
În jocul de la Chișinău, pentru roș-albaștri, în tricoul Stelei, au
mai debutat Valentin Iliev, dar și Valentin Cojocaru (portar în
vârstă de 15 ani) și Bejan (mijlocaș, 19 ani). După partidă,
Geraldo, colegul bulgarului din defensivă, a afirmat: „M-am simțit
bine lângă Iliev. Se vede că este un fotbalist cu mare experiență.
E un fundaș puternic”, l-a caracterizat portughezul pe
internaționalul bulgar.
Atacantul brazilian a
marcat două goluri în meciul cu Dacia Chișinău, câștigat de
roș-albaștri cu scorul de 4-0
Dacia Chișinău – Steaua
București 0-4
Au marcat: Surdu 17, Maicon 32 și 42, Bilașco 89
STEAUA: Stanca – Bonfim, Iliev, Geraldo, Brandan –
Marinescu, Dică, Bicfalvi, Latovlevici – Surdu, Maicon
Au mai jucat: Valentin Cojocaru, Martinovici, Bejan, Szekely,
Burdujan și Bilașco
Maicon a arătat că are
niște execuții de mare fotbalist. Se vede aici mâna lui
Cîrțu
Gigi Becali, finanțator Steaua