Fundașul FC Brașov, Petar Majernik, a declarat că nu este o scuză înfrângerea în fața modestei echipe coreene Yonsei, în primul joc din Antalya, dar promite că echipa antrentă de Toni Conceicao va arăta mai bine în următoarele teste.
„Cu Yonsai a fost primul meci după mai bine de o lună și jumătate. În această partidă s-au încercat și câteva sisteme de joc, sunt și câțiva jucători noi la echipă, care au nevoie de timp să se integreze. Nu este o scuză pentru aceșt esec, însă aceste lucruri au influențat evoluția echipei. Cred că următorul meci va fi mult mai bun. Conceicao(foto) vrea să construiască o echipă puternică la Brașov, are idei foarte bune, iar antrenamentele se fac cu mingea la intensitate mare. Trebuie să avem răbdare, poate în două-trei săptămâni se va vedea ceea ce vrea dânsul să pună în aplicare. Trebuie timp pentru ca antrenorul să-și pună în aplicare filozofia sa despre fotbal. Pentru mine acesta este cel mai lung cantonament pe care îl efectuez, dar este bine pentru echipă pentru că se pot închega relațiile de joc. Va fi un retur infernal, însă noi vom da totul pentru a rămâne în Liga 1. Îmi place Brașovul, este un oraș extraordinar, iar din vară, dacă mi se va face o propunere, îmi doresc să continui aici. Până acum în cariera mea nu am câștigat niciun trofeu. Poate anul acesta cu FC Brașov în Cupa României… De ce să nu speram?”, a declarat, pentru site-ul oficial al ardelenilor, Petar Majernik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER