CFR Cluj are în acest moment 21 de jucători străini în lot, dar președintele clubului ardelean, Iuliu Mureșan, precizează că la început i-a fost foarte greu să-i convingă pe fotbaliștii din afară să vină la Cluj.
Mureșan s-a izbit mai mult de refuzul soțiilor și prietenelor fotbaliștilor care nu acceptau să se mute într-un oraș fără mall-uri.
„Țin minte, primul pe care am vrut să-l luăm a fost un portughez, Carlitos. Era jucător de viteză, tehnic, avea șut. Mă gândeam că dăm lovitura cu el. Stabilisem tot, mai trebuia doar să semneze, când mă trezesc cu un telefon de la el că nu mai vine la Cluj, că i-a spus nevasta că, dacă ajunge în România, divorțează! La cei mai mulți străini, soțiile s-au opus! Ne vedeam cu ele și cu jucătorii și ele mă întrebau: „Aveți mall la Cluj?”. Le spuneam că nu, dar că în doi, trei ani se va construi unul. Când auzeau, refuzau din start. După ce s-au făcut mallurile astea la Cluj, nu prea ne-au mai zis „pas”. a declarat Iuliu Mureșan pentru Adevărul.
Clujenii și-au dorit să transfere și doi jucători români extrem de importanți, dar nu i-au putut aconta.
„Dan Alexa, care era și foarte bun prieten cu Răzvan Zamfir (n.r. – îi era și impresar), însă el a preferat să meargă la Timișoara. Și al doilea, Ionel Dănciulescu, un super-jucător cu un caracter frumos. Am încercat să-l luăm și când era Andone la noi, dar nu s-a putut”, a precizat Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER