CFR Cluj încearcă să aducă un jucător de la Manchester United. Clujenii vor să-l împrumute pe mijlocașul ofensiv Davide Petrucci, de la fosta adversară din Champions League. Ciudat este faptul că oficialii CFR-ului ar trebui să-i convingă în primul rând pe părinții jucătorului că împrumutul în România ar fi benefic pentru Petrucci. Povestea carierei mijlocașului italian este cu suișuri și coborâșuri. Totul a început în 2008 când Petrucci avea 17 ani. A crescut la juniorii Romei și a fost supranumit „Noul Totti”, fiind considerat unul dintre cei mai promițători tineri din Italia, cu selecții în naționalele de juniori și tineret.
„N-a vrut să plece la Manchester”
În acel moment s-a pus problema viitorului lui Davide Petrucci. Roma i-a oferit un contract de 20.000 de euro pe an, iar Manchester United 120.000 de euro. Mijlocașul a ales contractul mai mare, dar se pare că decizia finală au avut-o mama și tatăl său. „Sunt un prieten bun al lui Davide. El a vrut să rămână la Roma, dar părinții săi au decis să meargă la Manchester. El nu și-a dorit asta”, a sunat un comentariu postat pe site-ul www.goal.com, la știrea cu transferul fotbalistului, în 2008.
Niciun meci la United
Transferul la Manchester nu s-a dovedit a fi unul inspirat pentru Petrucci. Mijlocașul ajuns la 22 de ani nu a jucat niciun meci pentru echipa mare a „diavolilor”. A fost împrumutat în liga a doua engleză la Peterborough, unde a prins doar 4 partide. Din decembrie a ajuns la Antwerp, locul 8 în liga a doua belgiană, unde a evoluat în 6 meciuri fără să marcheze vreun gol și s-a întors la Manchester.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER