„Mâna lui Pecanha”. Portarul Petrolului a interzis victoria ASA-ului cu Petrolul, după un meci în care Ropotan a fost eliminat, iar Gabi Mureșan a ratat un penalty
- Petrolul a fost dominată 90 de minute la Mureș, dar s-a agățat de golul marcat rapid și a scos un egal la Mureș.
- Pecanha a apărat penalty-ul lui Gabi Mureșan, în minutul 90.
- Ropotan și Balaur au marcat golurile în ASA – Petrolul, 1-1.
O lună, fără două zile trecuseră de la ultimul gol marcat de Petrolul, într-un joc oficial, iar pe atacanții ploieșteni îi cuprinse disperarea. Tre meciuri fără gol și o criză, din care parcă nimeni nu avea idei de scăpare. În acest context n-a mirat pe nimeni faptul că până și ploieștenii au fost surprinși când au deschis scorul pe un teren pe care doar Pancu și Saint Etienne mai marcaseră, în acest sezon. Golul n-a venit nici acum dintr-o acțiune, ci din penalty. Fundașul dorit de Steaua, Ivan Gonzalez, l-a faultat pe Mossa, într-o imprudență nedemnă de trecutul său de la Real Madrid, iar penalty-ul a fost executat „cu sete” de Ropotan (9). Așa a început practic meciul de la Mureș, iar ce a urmat a fost o luptă cu apărarea ploieștenilor, pentru ardeleni și una cu cronometrul pentru petroliști.
Pecanha, eroul Petrolului
Echipa lui Miriuță a asaltat careul lui Pecanha, mai mult cu centrări, dar presiunea n-a adus și rezultat pe tabelă. Mureșenii au vrut și ei penalty, dar intervenția lui Peteleu la Hanca a fost considerată regulamentară (27), iar Pecanha a respins apoi reluarea lui Jazvic (28). Miriuță n-a mai așteptat pauza și l-a introdus pe atacantul Axente (30), iar presiunea a crescut. Acesta a ratat golul cinci minute mai târziu, iar Jazvic a închis seria ratărilor din prima repriză (44).
Galeria ASA-ului a plecat
Pedro, introdus și el după pauză l-a întins serios pe Pecanha, dar brazilianul a reușit să respingă (50), pentru ca apoi același portar să simtă tăria șutului lui Mureșan (61). În această săptămână oficialii ASA-ului s-au îngrijit să facă fulare bilingve pentru galerie, dar membrii peluzei n-au apreciat gestul și au plecat de pe stadion, supărați pe evoluția echipei. Ei au avut de pierdut pentru că n-au văzut golul egalizator. Fundașul central Balaur l-a marcat, cu capul, din cornerul lui Brandan (68). Mureșenii aveau peste 20 de minute să evite surpriza și s-au chinuit să o facă. Ploieștenii au stat mai mut cantonați în propriul careu, dar când au iești puteau să marcheze iar, dacă Stăncioiu nu avea un reflex de portar mare, la reluarea lui Moussa (74).
Ropotan, eliminat, Mureșan a ratat penalty
Eusebiu Tudor a vrut să joace ofensiv ultimele 10 minute și să-i introduce pe Lemnaru și Tamuz. Ropotan i-a stricat însă planurile. A simulat și a luat al doilea „galben” (81), iar Tamuz a intrat doar să nu rămână cu încălzirea făcută degeaba (90+1). Pecanha și-a mai salvat odată echipa, în fața lui Costa (83), iar ploieștenii au renunțat de tot la pretențiile ofensive și s-au instalat în fața lui Pecanha. Asta putea să-i coste pentru că presiunea mureșenilor a dus la faultul comis în careu de Beța (89). Mureșan a completat seara de coșmar pentru ASA, iar penalty-ul său a fost scos de Pecanha (90). ASA ratează șansa să urce pe locul doi, după un egal în care ea s-a ocupat de spectacol.
Echipele de start
ASA
Stăncioiu – Golanski, Gonzalez, Balaur, Brandan – Gorobsov, Mureșan – Hanca, Romario, Jazvic – R.Costa
Rezerve: Viciu, Balic, Pedro, Manolov, Dedov, Velayos, Axente
Antrenor: Vasile Miriuță
Petrolul
Pecanha – Beța, Benga, Genev, Faugh-Porrett – Marinescu, Ropotan – Peteleu, Zoubir, Bucșă – Moussa
Rezerve: Cobrea, Alecsandru, Chiriță, Varga, Vl.Rusu, Lemnaru, Tamuz
Antrenor: Eusebiu Tudor
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN