Managerul a găsit atacantul perfect pentru Steaua!** Becali: „Mi-a spus că răspunde cu capul pentru el. E mai bun ca Bokila”

Steaua este tot mai aproape de a-și rezolva marea problemă. De câteva luni s-au vehiculat tot felul de nume pentru ofensiva roș-albaștrilor, însă acum aducerea unui vârf de careu a intrat pe ultima sută de metri.

Încă de la finalul săptămânii trecute, managerul din Ghencea a recunoscut că a întocmit o listă scurtă pe care i-a prezentat-o lui Becali, urmând ca acesta să decidă care este cel mai bun fotbalist din punct de vedere calitate-preț.

Din punct de vedere al managerului, varianta cea mai bună pentru atac a fost identificată, doar că propunerea sa nu respectă planul salarial impus. Becali a dezvăluit că oficialul din Ghencea a garantat că vârful se va integra perfect în mecanismul gândit de Reghecampf, astfel că, în următoarea perioadă se va lua o decizie finală.

Mi-a zis managerul că răspunde cu capul, a găsit un atacant mai bun ca Bokila. Problema e că nu-l cunosc. Vine gratis, dar cere 400.000 de euro salariu. Nu mai vreau să cumpăr jucători pe care să nu-i știu. O să vedem, poate o să-l urmăresc și-l iau până la urmă„, a explicat Becali la Sport.ro.
 

Publicat: 29 04. 2013, 21:29
Actualizat: 29 04. 2013, 21:30