Managerul Stelei a răbufnit la adresa dinamoviștilor după derby-ul de aseară. Pe pagina sa de Facebook, oficial stelist a avut un atac dur la adresa rivalilor.
„Din cauza lui Colțescu, avem un fotbalist cu fractură de tibie (Alex Chipciu) – chiar dacă a fost doar ghinion în cazul lui, dar o eliminare justă înainte de faza asta ar fi schimbat complet jocul – și altul (Vlad Chiricheș) suspect de ruptură de ligamente, în urma atacului animalic al unei caricaturi de jucător, Strătilă, care a primit GALBEN de la domnul Sebi. Ca și alt huligan, Dandea, care l-a atacat murdar pe Daniel Georgievski, băiat care abia și-a revenit după o fractură de peroneu în urma altui fault. Ă‚sta e „respectul” de care beneficiază cea mai valoroasă și mai profesionistă campioană a României de după 1989″, a fost mesajul postat de manager.
Clubul Dinamo a ținut să-i răspundă acestuia pe pagina oficială de Facebook a clubului: „Pagina oficială de facebook a clubului din „Ștefan cel Mare” nu poate accepta jignirile incalificabile ale unui huligan incontestabil al fotbalului românesc, managerul Stelei, la adresa jucătorilor dinamoviști. Înțelegem, pe această cale, că și bărbații plâng câteodată, dar UNICUL DERBY al fotbalului românesc a însemnat pe „Arena Națională” (a văzut o țară-ntreagă!) și atacul violent al lui Iasmin Latovlevici la Sorin Strătilă în minutul 26 sau atacul lipsit de fair-play al lui Cristian Tănase asupra lui Alexandru Chipciu în minutul 44. În concluzie, suntem convinși că atacurile din UNICUL DERBY nu au fost intenționate, fotbalul fiind un sport pentru bărbați adevărați! Atribuțiile restrânse la impresii pe facebook ale lui Mihai Stoica în cadrul clubului din Ghencea nu merită mai multă atenție din partea comunității virtuale a suporterilor dinamoviști”, a fost mesajul postat de dinamoviști.
În încheierea acestui mesaj, dinamoviștii au postat și un video din momentul în care unul dintre manageri lovea un suporter al Stelei, alăturând comment-ul: „Pagina oficială de facebook a clubului din „Ștefan cel Mare” îi recomandă fostului „jucător” de la SIDEX Galați vizionare plăcută, în continuare, a serialului „Suleyman Magnificul”!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER