Gigi Becali a fost la un pas de a stârni un scandal imens la Steaua după reproșurile pe care i le-a adus unuia dintre managerii echipei sale. Angajatul său i-a replicat dur pe Facebook, dar șeful din Ghencea a reacționat mai blând decât se preconiza.
„Managerul are dreptul să spună ce vrea, numai că adevărul nu este ăla de care spune el. Nu alimentez niciun linșaj mediatic, iar el nu este niciun „yesmen”. A spus și că nu va lucra cu Daniel Stanciu? Atunci, Daniel Stanciu nu va veni la club.
Cât despre Nistor, eu l-am văzut când a făcut o ‘bicicletă’ mai demult, el mi-a spus că nu este bun. La fel de Pintilii, a ajuns la Steaua că l-am văzut eu. Păi, după el, niciunul nu este bun de Steaua. Cu Rusescu am avut eu o combinație, dar a avut dreptate, el l-a lăudat, a spus că are ceva de geniu în el. Chipciu este invenția lui, dar Chiricheș sau alții nu. El nu recunoaște niciodată că s-a îndoit de vreun fotbalist că ar fi de Steaua. Uită adevărul care îl deranjează.
Cu alții m-aș fi comportat altfel dacă mă contraziceau, dar lui îi permit. Managerul este tare, dacă a ajuns la relația asta de prietenie și de frăție cu mine. Probabil mâine va replica pe Facebook și va spune că nimic nu a fost adevărat. Pe manager nu l-aș da niciodată afară imediat, la fel și pe Reghecampf”, a spus Gigi Becali la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER