Managerul Stelei așteaptă ok-ul pentru aducerea unui atacant străin! Continuă negocierile pentru 3 jucători
Steaua așteaptă să vadă dacă poate participa în sezonul viitor al Ligii Campionilor după ce Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”.
Chiar și în această situație, Steaua continuă negocierile pentru a întări lotul în vederea participării în Liga Campionilor.
Managerul roș-albaștrilor anunță că este foarte aproape de a semna cu un atacant din străinătate și a mai precizat că vor continua negocierile pentru Alibec, Sânmărtean și Chițu.
„Miercuri voi avea discuția pentru a i se da ok-ul unui atacant străin, iar săptămâna viitoare începem pregătirea. În afară de el, dacă nu pleacă nimeni, nu ne interesează niciun jucător. De ce să schimbi o echipă care a realizat asemenea performanțe? Continuă negocierile cu Alibec, Sânmărtean sau Chițu. Sunt jucători de valoare și sunt bineveniți, dar nu suntem disperați să îi aducem”, a spus unul dintre managerii Stelei pentru Dolce Sport.