Managerul Stelei nu crede că Steaua a dat dovadă de rasism! **”N-au cântat ei că a ajuns Cupa la țigani? Noi glumim, dar ei urinează pe oaspeți”

Steaua a fost înfierată după meciul cu Rapid. Dacă jocul elevilor lui Reghecampf a fost unanim apreciat, atitudinea avută de fani și de oficiali vizavi de suporterii rivalilor a fost aspru criticată. Managerul din Ghencea s-a apărat și a explicat de ce mesajele fanilor și comportamentul steliștilor nu pot fi considerate rasiste.

Vorbim de gesturi obscene și rasism. Eu nu am făcut niciun gest obscen spre galeria Rapidului. În ceea ce privește rasismul, „țigan” nu are o astfel de conotație. Țin minte că acum ceva vreme, când au luat ei Cupa, cântau „După 20 de ani/ Cupa e iar la țigani”, a explicat oficialul din Ghencea, într-o conferință de presă.

Referindu-se la criticile venite dinspre Giuleși, acolo unde Constantin Zotta a criticat dur atitudinea oficialilor roș-albaștrilor, care ar fi incitat prin gesturile sale, managerul și-a expus punctul de vedere: „Noi uităm că Răzvan Lucescu, care a luat trofeul fair-play, a ridicat degetul mijlociu spre patronul său. Vreau să îi răspund lui Constantin Zotta, pe care l-am auzit ce inepții a spus. Diego Longo l-a lovit pe Anton Heleșteanu, care era oficialul lui Târgu Mureș. Zotta să nu uite că el a fost fugărit de Gino Iorgulescu, pe mine nu m-a alergat nimeni. Să nu intre Zotta în polemici cu mine, eu am citit „12 scaune” și sunt maestru în diversiuni. Să nu uite Zotta că suporterii lor de la tribuna 1 urinează pe oaspeți. Astea sunt lucrurile grave, nu niște mesaje amuzante. Peste tot în lume există astfel de lozinci, de mesaje, care trebuie tratate cu relaxare. Sunt niște glume.

Astfel de episoade nu se întâlnesc în eternul derby al României, cu Dinamo, unde rivalitatea este incomparabil mai mare: „Una e când se întâlnesc Steaua și Dinamo – acolo există respect. Fanii dinamoviști sunt bărbați adevărați, niciodată nu mi-au atacat familia – și alta e când jucăm cu Rapid.

În ceea ce privește partida din Cupă, cu Târgu Mureș, oficialul a admis că vor exista mai mulți ‘senatori’ de drept care vor fi odihniți, dar acest lucru nu înseamnă că Steaua desconsideră competiția: „Echipa va fi schimbată radical față de meciul cu Rapid, dar asta nu înseamnă că vor lipsi numele grele. Când joci cu fotbaliști ca Stanca, Filip, Matei, Gardoș, Tibi Bălan nu poți spune că joci cu echipa a doua. Sunt jucători foarte buni, mulți dintre ei internaționali

Publicat: 27 09. 2012, 12:25
Actualizat: 27 09. 2012, 12:38