Managerul Stelei, pus la zid pentru scandalul de la Steaua:** „Nu știu ce se întâmplă cu acest băiat. Probabil este prea euforic după rezultatele din ultimul timp!”

Când lucrurile păreau să reintre în normalitate la Steaua, mai mulți jucători au comis-o grav! Câțiva jucători ai lui Reghecampf au băut sâmbătă seară atât de mult, încât au vomitat din taxi. Conform mai multor surse, se pare că jucătorii au băut în același club în care se afla și managerul Stelei.

Emerich Ienei, fost antrenor al Stelei în cea mai glorioasă perioadă, crede că managerul este prea euforic datorită ultimelor rezultate înregistrate de echipă.

„Am văzut și eu ce s-a întâmplat cu jucătorii Stelei, însă este păcat că băieții ăștia au băut chiar sub ochii managerului clubului. Poate aș încerca să le găsesc circumstanțe atenuante, dar nici chiar în halul ăsta, să bei până abia te mai poți ține pe picioare. Și pe timpul meu, nici unii dintre jucători nu erau îngeri, însă a doua zi la antrenamente un Bumbescu sau un Iovan băgau capul în crampoanele adversarilor. Asta aștept și eu acum de la Nikolic și Matei, să bage capul în crampoane și să mănânce pământul.

Revenind la manager. Nu știu ce se întâmplă cu acest băiat, eu îl consider unul dintre cei mai buni conducători din Liga 1. Însă probabil este prea euforic după rezultatele din ultimul timp”, a spus Ienei în exclusivitate pentru www.prosport.ro

Publicat: 15 10. 2012, 13:19
Actualizat: 15 10. 2012, 13:36