Steaua a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul disputat pe Arena Națională împotriva celor de la Petrolul Ploiești, în etapa a XXVII-a a Ligii I.
Pentru Steaua, acesta este primul meci fără victorie pe teren propriu din actualul sezon.
Golurile Stelei au fost marcate de Rusescu ’23 și Latovlevici ’80, ambele din penalti. Pentru Petrolul au înscris Hoban ’45+1 și Chiricheș ’84 (autogol).
Unul dintre managerii Stelei consideră că echipa a mai făcut un pas spre titlul cu numărul 24 și se gândește că marea sărbătoare se poate declanșa chiar după derby-ul cu rivalii de la Dinamo.
„Împotriva unui adversar care ne-a pus cele mai multe probleme sezonul ăsta, cu ai noștri alergând non-stop, chiar dacă au fost ceva probleme de concentrare la unii dintre ei și un surmenaj firesc la alții, cu Tătă, Prepe, Lukasz extraordinari, cu un arbitraj bun (felicitări asistentului Sebastian Gheorghe, să dai 11m peste Tudor înseamnă că ai valoare și personalitate…iar el a avut perfectă dreptate la faza respectivă), s-a mai făcut un pas spre titlul 24.
36.000 de spectatori, peluzele din nou la înălțime… împotriva locului 2 și ca joc, și ca fani. Sper să-i întâlnim în Supercupă pe 10 iulie. Eu recunosc că sunt chiar buni.
Mai avem nevoie de 6 puncte din 7 meciuri (n-ar fi suficiente decât dacă am pierde cu Pandurii și ei ar câștiga 21 din 21… dar e fotbal, nu blackjack 😉 ).
Poate că așa ne e scris anul ăsta, să luăm titlul în derby… pe 10 mai când își sărbătoresc încercarea de auto-incinerare. Sau să fie primul meci în care să jucăm cu 24 pe piept?” a scris unul dintre manageri pe o rețea de socializare.
Nemulțumit de faptul că mai mulți fani au criticat evoluția unor jucători ai Stelei în meciul de aseară, managerul le transmite acestora să lase răutățile deoparte și să-și încurajeze echipa.
„Nu vreau să mai criticați jucătorii noștri aici, gândiți-vă că de 7 ani Steaua nu a mai câștigat titlul, iar ei îl câștigă într-o manieră de mare echipă…
Lăsați răutățile și pregătiți-vă de sărbătoare! Va dura mult. Merită…” e mesajul transmis fanilor Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER