Mandarina mecanică de sub Pietricica!** „Magiun” și Enache, dirijorii promovării în Liga I

Un singur sezon de exil în Liga a II-a a trebuit să îndure
Ceahlăul Piatra Neamț. După un campionat pe care l-au dominat de la
un capăt la celălalt, băieții lui „Pinalty” revin în lumina
reflectoarelor de Liga I.

Din 2004, atunci când a retrogradat după o serie de 11 sezoane
pe prima scenă a fotbalului românesc, Ceahlăul s-a obișnuit să
alterneze prezențele în primele două eșaloane. Pentru moldoveni,
matineul nu e o corvoadă, aceștia reușind încă o dată să promoveze
la pas, după un campionat pe care l-au avut mereu la
discreție.

Neînvinși
24 de etape!

Și pentru a ilustra cel mai bine parcursul aproape perfect al
Ceahlăului din seria I a ligii secunde este suficient să îți arunci
o privire peste cifrele „mandarinei mecanice” în sezonul 2010-2011.
În capul listei se află șirul meciurilor fără înfrângere, primul
insucces al moldovenilor venind tocmai în etapa a 24-a, pe teren
propriu, cu Dunărea Galați (1-3). Mai departe, imediat după ce s-a
tras cortina peste Liga a II-a, portocaliii lui Ștefan, au rămas pe
lângă promovare, și cu alte distincții: cel mai bun atac (65 de
goluri marcate), cea mai bună apărare (23 de goluri primite) și
locurile doi și trei în clasamentul golgheterilor din prima serie:
Cristinel Gafița (17 goluri) și Eugeniu Cebotaru (14 goluri).

„Magiun” și Enache, dirijorii promovării

Chiar dacă evoluțiile fără greșeală nu ar fi recomandat, postul
de antrenor a fost ocupat de două persoane: Marin Barbu și Costel
Enache. Primul i-a lăsat pe „portocalii” în pauza de iarnă pe
primul loc și fără să cunoască înfrângerea, după ce fusese avansat
ca manager, dar pentru a i se face loc pe banca tehnică lui
Enache.

Până la urmă, mutarea s-a dovedit inspirată, nemțenii au reușit
să promoveze matematic cu șase etape înainte de final și acum sunt
gata de o nouă provocare în Liga I, sperând că nu vor fi nevoiți să
facă din nou cale întoarsă spre matineu.

65
de goluri a marcat Ceahlăul în seria I a Ligii a doua,
având astfel cel mai eficient atac

Publicat: 17 06. 2011, 08:25
Actualizat: 17 06. 2011, 08:34