Mandat scurt de 100.000 de euro! Culisele plecării lui Crăciunescu de la CCA

Crăciunescu și-a negociat plecarea prin intermediul avocatului său.

Ion Crăciunescu a fost repus în funcția de președinte al CCA de o instanță civilă, însă vâlceanul n-a rezistat mai mult de o lună și jumătate în fruntea arbitrajului românesc. Fostul ecuson FIFA a decis să facă pasul înapoi, motiv pentru care și-a trimis avocatul să discute cu reprezentanții legali ai FRF încetarea pe cale amiabilă a contractului ce ar fi expirat, conform regulamentului, o dată cu cel al celui care l-a pus în funcție, în speță Mircea Sandu.

În mod oficial, Crăciunescu și-a justificat gestul prin neînțelegerile avute cu șeful FRF. Conflictul a erupt violent la ultimul Comitet Executiv, când Mircea Sandu a suspendat ședința fără să fi epuizat toate punctele de pe ordinea de zi. Fostul arbitru internațional a vrut să-și impună echipa și viziunea, șeful FRF l-a obligat să lucreze cu colaboratorii pe care i-a găsit la revenire, cei formați în jurul lui Alexandru Deaconu. „Dacă nu termină cu acest scandal, voi vorbi la UEFA să nu mai avem niciun arbitru delegat la cupele europene”, a fost avertismentul lansat de Mircea Sandu.

Pornind de la această amenințare, Crăciunescu a avut o discuție cu arbitrii români de pe lista FIFA la cursul de instruire ținut weekendul trecut la Poiana Brașov. Concluzia întâlnirii a fost prezentată ieri. „Nu vreau să periclitez activitatea arbitrilor din România. Retragerea mea este firească atunci când nu se respectă anumite lucruri. Fac pasul înapoi însă nu lăsându-mă călcat în picioare”, a declarat Crăciunescu.

„Sunt sufletește alături de Gică Popescu”
Pe lângă cele două aspecte, unul palpabil – starea de contradicție cu Sandu -, altul speculativ – protejarea arbitrilor internaționali, se mai vorbește despre un posibil motiv care a stat la baza deciziei președintelui CCA. Prieten, susținător și colaborator al lui Gică Popescu, Ion Crăciunescu a făcut pasul înapoi pentru a nu afecta relația „Baciului” cu Mircea Sandu. Popescu și-a anunțat deja candidatura la șefia FRF, iar Sandu a declarat fățiș că îl susține. Oamenii din fotbal sunt convinși că atunci când fostul component al Generației de Aur va prelua șefia federației îi va oferi lui Crăciunescu postul la care acum renunță. Chestionat ieri pe seama acestei posibilități, Crăciunescu a eschivat. „În România, aproape nimic din ce este secret nu poate fi ținut fără a fi aflat. Eu am mai fost dat afară în 2005 pentru că am fost susținător al lui Gică Popescu. Eu nu am fost aliatul lui, nu i-am făcut campanie, deși sufletește am fost și voi fi alături de el. Se înșală cei care cred că Generația de Aur poate fi condusă… Mircea Sandu are o poziție la UEFA care trebuie respectată”.

Tot el face delegările la prima etapă
Ion Crăciunescu aștepta ieri un semn de la avocatul său, iar azi a anunțat că va merge la sediul CCA pentru a face delegările pentru prima etapă, alături de colaboratorii desemnați de el. Conform unor surse din FRF, una dintre condițiile puse de vâlcean este achitarea contractului până la termenul stabilit inițial, vara anului viitor. Cum salariul președintelui CCA este de 5.000 de euro pe lună, rezultă un venit de aproape 100.000 de euro, rezultat din salariile restante din perioada cât a fost dat afară, începând cu vara anului 2012, plus mandatul rămas până în 2014. „Nu discutăm de bani. Problemele arbitrajului românesc sunt mai importante”, a replicat Crăciunescu la Digisport, atunci când a fost chestionat pe tema banilor pe care ar urma să-i primească.

Publicat: 16 07. 2013, 09:13
Actualizat: 16 07. 2013, 09:14