Conducătorii celor de la CFR Cluj Napoca l-au prezentat pe noul antrenor al echipei, italianul Andrea Mandorlini. Dacă Iuliu Mureșan s-a referit la calitățile tehnicianului italian, patronul Paszkany a vorbit despre cauzele care au dus la schimbarea lui Toni Conceicao cu Mandorlini.
Iuliu Mureșan a spus că Mandorlini este un antrenor foarte bun, un fost mare jucător la Inter Milano unde i-a avut ca coechipieri pe Walter Zenga, Lothar Matthaus sau Andreas Brehme. Mureșan a mai precizat că Mandorlini a avut o serie incredibilă de 24 de meciuri fără înfrângere în Serie B cu Atalanta, echipă cu care a și promovat în Serie A.
„Am încheiat conturile cu Toni pe cale amiabilă, iar începând de azi Andrea Mandorlini e noul antrenor. Pe vremea când era jucător a fost coechipier la Inter Milano cu Lothar Matthaus și Andreas Brehme, iar după ce a început cariera de antrenor a trecut pe la mai multe echipei din Serie A și Serie B. La Atalanta a avut un record de 24 de meciuri fără înfrângere, în divizia secundă, iar apoi a promovat în Serie A„, a spus Mureșan la conferința de presă.
Patronul Paszkany a declarat că decizia de a-l numi a fost una dureroasă, pentru că primii vinovați de situația actuală a echipei. De asemenea, omul numărul 1 de la CFR a spus că regretă numirea lui Dușan Uhrin ca tehnician al echipei clujene, pentru că acesta nu s-a mulat pe stilul echipei.
„Am discutat cu ceilalți acționari și am ajuns la concluzia că o schimbare imediată a antrenorului era necesară. Asta nu înseamnă că-mi schimb părerea legată de jucători. Ei sunt principalii vinovați. Pretențiile față de ei sunt aceleași dintodeauna. Vreau ca fotbaliștii să se poată uita în oglindă la finalul meciurilor și să fie mulțumiți de ceea ce au făcut. În opt ani am schimbat zece antrenori și doar pe unul regret că l-am adus aici. Nu mă ascund și vă spun că acela e Dusan Uhrin jr. Stilul său nu s-a pliat pe strategia clubului. I-am mulțumit lui Toni Conceicao pentru aportul său și pot spune că relațiile dintre noi sunt la fel de bune. Am avut pe listă trei antrenori, toți străini pentru că, cu tot respectul pentru cei români liberi și disponibili, niciunul nu cred că ne putea aduce un nou titlu la vară„, a conchis Paszkany.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER