Mandorlini, la pauza meciului cu Știința: „Fiți calmi, îi batem! Vor greși în apărare”

Cunoscut ca un tip foarte nervos la antrenamente și la meciuri,
Andrea Mandorlini, antrenorul de la CFR, a surprins luni, la meciul
bizar cu Craiova. Nu a ridicat foarte mult tonul la jucători la
pauza partidei și le-a transmis că titlul nu este pierdut, deși
scorul era 0-2, iar Clujul avea un om în minus. Apoi, până la
final, clujenii au întors rezultatul pe fondul unei apatii ciudate
a Craiovei.

Deși toți se așteptau ca italianul să fie un pachet de nervi la
pauza meciului cu Universitatea Craiova, atunci când scorul era 0-2
și echipa sa avea un om în minus, Mandorlini a intrat liniștit în
vestiar și a discutat preț de cinci minute cu jucătorii. „Fiți
calmi, nu vă precipitați, titlul este încă în mâinile voastre.
Uitați greșelile din prima repriză, intrați concentrați și dați tot
ce aveți mai bun în repriza a doua, sigur îi vom bate. Fiți atenți
la greșelile lor din defensivă, vor comite erori, deoarece cad
fizic în repriza a doua”, le-a transmis Mandorlini jucătorilor pe
un ton nu foarte ridicat.

„Norocul
îi ajută pe cei buni”

După ce Mandorlini le-a vorbit jucătorilor, fotbaliștii au început
să discute între ei. Vocea lui Gabi Mureșan s-a auzit cel mai tare.
„Hai, că dacă dăm un gol repede, îi putem bate. Este păcat ca toată
munca noastră din acest sezon să se piardă acum”, a fost mesajul
lui Mureșan la adresa colegilor. Aceștia au ieșit mai apoi din
vestiar, cu mult înaintea oltenilor, și au întors miraculos
rezultatul. La finalul partidei, Mandorlini a preferat să nu dea
prea multe detalii despre cum i-a motivat pe jucători: „Cred că
norocul îi ajută pe cei buni, pe cei care joacă, am crezut că vom
învinge. La pauză le-am spus băieților să nu dispere, să fie
inteligenți și să profite de orice nesincronizare a apărării
Universității”.

„Joc
eu fundaș!”

Atacantul Yssouf Kone pare a fi soluția surpriză pentru apărarea
decimată a CFR-ului, înaintea disputei cu Internațional Curtea de
Argeș, de sâmbătă. Și nu e o glumă! Fără Cadu, Piccolo și
Alcantara, suspendați după victoria cu Craiova, Andrea Mandorlini
îl ia pe Kone în calcule! De ce? În sezonul 2006-2007, pe când
evolua în Norvegia, la Rosenborg, Kone a fost reprofilat fundaș
central. Atunci, fosta lui echipă era într-o situație asemănătoare
cu cea a clujenilor și, timp de trei partide, cu Kone fundaș
central, Rosenborg a obținut victorii pe linie, fără gol primit!
„Atunci aveam mai mulți absenți în defensivă și eu am jucat în
locul căpitanului nostru. M-am simțit foarte bine în apărare și am
fost chiar bunicel. Joc și fundaș central ca să-mi ajut echipa”,
spune Kone.

Fanii
CFR-ului au ieșit în stradă

Finalului mecilui cu Craiova a descătușat bucuria fanilor CFR-ului.
Un grup de suporteri ai liderului au lăsat totul deoparte și au
primit luni seara, pe aeroport, cu aplauze și fumigene trupa lui
Mandorlini la revenirea de la Turnu Severin. „Sunteți formidabili,
luptăm împreună pentru campionat!”, au scris fanii pe un banner.
„Nu mă așteptam la o astfel de primire, dar nu uitați că încă nu
suntem campioni”, a spus Iuliu Mureșan.

„La 2-0 nu prea mai credeam că vom învinge. Mandorlini a
știut să îi motiveze la pauză”,
Iuliu Mureșan, președinte
CFR Cluj

Publicat: 12 05. 2010, 09:11
Actualizat: 12 05. 2010, 09:21