Mandorlini: ‘Nu-mi pasă ce se vehiculează,** știu că sunt pe locul 1’

Italianul Andrea Mandorlini, antrenorul de la CFR Cluj, i-a dat
explicații șefului Mureșan pe drumul de întoarcere de la Galați la
București pentru eșecul cu Oțelul (0-1), dar susține că e cu mintea
doar la meciul cu Dinamo.

Mister, ce s-a întâmplat cu echipa la
Galați?

N-am avut consistență în joc. O pun pe seama presiunii adunate la
jocurile cu Urziceni și Steaua. Nu cred că e de făcut o dramă după
eșecul ăsta, nu s-a jucat nimic din soarta noastră la titlu.

Da, dar președintele a dat ultimatum echipei și staffului
pentru meciul cu Dinamo!

Mie nu, am discutat cu el pe drumul de întoarcere de la Galați la
București și îl înțeleg, nimeni nu e mulțumit de jocul echipei.
Sunt de acord însă că după meciul ăsta e foarte important ce face
echipa cu Dinamo.

„Știu că
sunt pe locul 1”

Știți că se vehiculează deja demiterea de la
CFR?

Nu îmi pasă, eu știu că sunt pe locul 1, sau s-a schimbat ceva? Nu
numai noi ne-am împiedicat, au făcut-o și celelalte echipe din
frunte. Nu înțeleg de ce se face așa mare caz, și în campionatele
tari din Europa e la fel. Echipele mari mai și pierd…

A devenit vitală partida cu Dinamo pentru atmosfera la
echipă?

Da, acum, după înfrângerea asta, nu mai avem cum să ne mai gândim
la altceva. Trebuie să batem cu Dinamo! Nu mai putem lua în calcul
că și ei au făcut un pas fals cu Ceahlăul… Sunt echipă puternică,
dar trebuie să câștigăm jocul cu ei.

Publicat: 09 03. 2010, 12:00
Actualizat: 09 03. 2010, 12:04