Mandorlini: „Nu plec!”

Campioana gâfâie, iar vestiarul arde. Singurul care și-a păstrat
calmul este Mandorlini, chiar dacă patronul l-a băgat în ședință.
„Cred în ce am citit în ochii lui! Nu mă dă afară”, e sigur pe el
Mandorlini. Poate prea sigur!

Mister, care e concluzia întâlnirii cu
patronul?

Nu vorbesc, nu am ce declara. Am văzut tot ce se scrie în presă,
dar nu comentez.

OK, dar veți continua la CFR?
De ce n-aș face-o? Cred în ce mi-a spus patronul Paszkany, că nu mă
va demite. Am citit asta în ochii lui! Nu plec de la CFR.

Bine, dar v-a reproșat startul foarte slab de campionat?
Da, și? De ce se tratează totul ca pe o dramă, ca pe o catastrofă?
Am pierdut o partidă, atât, nimic mai mult. Avem puterea să ne
revenim!

Azi nu
va fi la antrenament

Simțiți, totuși, că aveți sprijinul sincer al
șefilor?

Da! Am fost împreună la bine, trebuie să fim și la greu. Altceva nu
mă interesează! Nu citesc presa, nu mă uit la TV. Scrieți ce vreți,
eu cred doar ce-mi zice patronul.

Bine, deci și luni (n.r. – astăzi) veți antrena
CFR-ul?

Nu cred. Sunt în Italia, nu vin la primul antrenament! Gata, nu mai
am ce detalii să vă dau, luați de la conducere. Eu voi vorbi
vineri, la conferința de presă dinaintea jocului cu Pandurii.
Ciao!

Revenirea lui
Trombetta, visul fanilor

Napoli, Sabău, Pițurcă și Trombetta sunt numele vehiculate prin
birourile din Gruia pentru preluarea băncii tehnice a campioanei.
Ultimul e varianta dorită de fani și de o parte a conducerii, dar
neagreată de Paszkany. „Dacă renunț la un antrenor înseamnă că nu
mai e compatibil cu proiectul CFR și nu-l aduc înapoi, mai bine
încerc ceva nou”, e mottoul bossului din Gruia.

Și
totuși caută înlocuitor?

„Mandorlini rămâne!”, a dictat Arpi. Apropiații șefilor din Gruia
susțin însă contrariul și spun că săptămâna aceasta conducerea va
căuta de zor un înlocuitor pentru Mandorlini. Oficialii ar profita
astfel de perioada de pauză din Liga I cauzată de „dubla”
naționalei, iar noul antrenor ar avea timp să cunoască lotul.


„Eu știu ce va face Arpi, dar nu spun. Mandorlini nu
trebuie schimbat”,
Ioan Andone, antrenor Dinamo

„Jocul cu Sportul a fost un dezastru! Niciodată n-am
avut o serie atât de slabă de cinci meciuri”
, Iuliu
Mureșan, președinte CFR


800 de mii de euro e clauza de
reziliere a contractului lui Mandorlini la CFR Cluj

Publicat: 23 08. 2010, 08:54
Actualizat: 23 08. 2010, 09:01