Antrenorul celor de la CFR Cluj Napoca, italianul Andrea Mandorlini a declarat că meciul cu Ceahlăul a fost unul greu, chiar dacă nu a părut astfel. De asemenea, Mandorlini a spus că echipa sa vrea neapărat să câștige și ultimul meci din acest sezon, cel cu olandezii de la PSV Eindhoven. Mandorlini va decide împreună cu cei din conducere de ce jucători este nevoie pentru returul de campionat.
„E ușor acum, după meci, să spunem că Ceahlăul nu a dat o replică prea solidă. Eu am văzut jocul lor cu Unirea Urziceni, când au fost foarte puternici și, se poiate spune, că ar fi meritat chiar și o victorie. Nu ștriu dacă am jucat noi foarte bine sau ei mai slab. Eu sunt mulțumit de felul în care se prezintă echipa și sper ca în continuare să îmbunătățim aspectele mai puțin bune din jocul nostru. Nu m-a interesat foarte mult scorul în această seară, puteam câștiga la o diferență și mai mare, dar mă mulțumește victoria și faptul că în acest moment suntem pe primul loc. Nu știu dacă această poziție ne oferă o iarnă liniștită sau ne obligă să ne pregătim mult mai bine în perioada de pauză. Cert e că mai avem un meci în acest an, cu PSV Eindhoven, pe care vreau să-l câștigăm. E prea devreme să spun pe ce posturi mai avem nevoie de întărâri. Asta urmează să decidem împreună cu cei din conducere”, a spus Mandorlini la conferința de presă de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER