Mandorlini: **”Puteam conduce și cu 3-0 la pauză”
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat,
joi, după victoria din meciul cu Poli Iași, scor 2-0, că jucătorii
săi au ratat câteva ocazii importante în prima repriză, când ar fi
putut conduce și cu 3-0
„Am venit la Iași să câștigăm, am avut multe ocazii și
mă bucur că am reușit să luăm toate cele trei puncte. Am întâlnit o
echipă care a rezistat până aproape de final. În prima repriză am
ratat câteva ocazii mari și putea fi 2 sau 3-0 încă de la pauză.
Jucătorii mei au înțeles că în fotbal trebuie să ai răbdare și au
reușit să înscrie în repriza a doua”, a spus
Mandorlini.
Andrea Mandorlini a precizat că se bucură pentru Nei, care a
înscris ambele goluri. „Mă bucur pentru Nei, pentru că a
demonstrat că este pregătit și a înscris astăzi de două ori. E bine
pentru noi că avem mai mulți jucători valoroși, pe care îi putem
roti. Este a patra victorie consecutivă pentru noi și cred că asta
este cel mai important”, a adăugat el.
Echipa CFR Cluj a învins, joi, în deplasare, formația
Politehnica Iași, scor 2-0 (0-0), într-un meci contând pentru etapa
a XXVI-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Nei ’75 și
’90+2.