Mandorlini: „Suntem tari, ne invidiază!”
E calm, vorbește puțin, dar bine și știe să destindă atmosfera
la antrenamentele echipei sale. Mandorlini e antrenorul cu care CFR
își propune anul acesta să ia titlul. Mulți spun despre el că face
o pregătire excepțională în pauzele competiționale și se așteaptă
ca echipa clujeană să fie mult mai puternică în retur.
-Domnule Mandorlini, sunteți mulțumit de acest prim
stagiu de pregătire din Antalya?
-Aș putea spune că da, deoarece acum am dorit ca jucătorii să
acumuleze o pregătire fizică bună, care să ne permită să rezistăm
returului de foc ce va începe luna viitoare. Am reușit asta, iar în
al doilea turneu o să punem la punct și mai multe aspecte
tactice.
-Ce părere v-ați format despre Nicolae Dică? În Italia, la
Catania, nu a fost prea des utilizat, fiind nevoit să se
„refugieze” în Grecia.
-Nu contează perioada petrecută în Italia. Important e că acum e la
noi. O să vedeți că el ne va fi de mare ajutor. Am fost de acord cu
venirea lui aici pentru că el cunoaște bine campionatul României și
datorită acestui lucru nu îmi fac griji că nu își va etala
valoarea. În Italia nu s-a adaptat bine, asta e clar. Discut mult
cu el chiar în limba italiană.
Kone, criticat pentru a fi motivat
-CFR le va întâlni pe Urziceni, Steaua și Dinamo în
primele etape ale returului. Ce credeți că se va
întâmpla?
-Chiar sunt dificile aceste partide și vreau să fim gata pentru a
înfrunta astfel de adversari și a-i învinge. Stați liniștiți, nu ne
compătimiți! Lor le e teamă de CFR!
-E greu să-l motivați pe Kone după criticile
patronului?
-Tot ce a spus patronul despre el a fost ca să-l motiveze. Eu cred
că el a jucat bine în acest tur de campionat, dar sunt convins că e
loc de mai bine. O să vedem în retur dacă e îndeajuns de motivat
pentru a fi un golgheter adevărat.
„Se uită prea mult în curtea vecinului”
-Buș a jucat bine în ultima partidă de
verificare…
-El e un tânăr talentat, dar care în momentul de față nu poate fi
titular. Pentru el e important că se pregătește alături de jucători
consacrați și o să vedeți că va crește și el.
-Care sunt, în opinia dumneavoastră, echipele care se bat
la titlu, în afară de CFR?
-Steaua, Urziceni, Vaslui și Timișoara. Câteva dintre ele se pare
că s-au întărit și mai mult, astfel că va fi un retur
interesant.
-Poate ați auzit și dumneavoastră că mulți se plâng de
faptul că CFR este echipa ajutată de arbitraje…
-Atunci când ești sus, e normal ca ceilalți să te invidieze. Le e
frică de CFR, pentru că e puternică. Plus că aici, în România, am
observat că pe fiecare îl interesează mai mult ce e în curtea
vecinului decât ce are el în
curtea sa. E o mentalitate pe care nu o aprob.
„Mai
echilibrată Liga I decât Serie A”
-Pe scurt, puteți face o paralelă între Serie A și Liga
I?
-Ar fi multe de spus aici. Eu recunosc faptul că Serie A nu oferă
un fotbal frumos, sunt chiar partide plictisitoare, dar cred că e
cel mai greu să joci în campionatul italian. Sunt echipe foarte
puternice, dar, cu toate acestea, nu e atât de echilibrat precum
cel românesc. Nu vedeți? Inter domină de ani buni. Aici sunt cinci
echipe care se bat la titlu.
-Care ar fi primele sfaturi pe care i le-ați da unui tânăr
fotbalist?
-În primul rând, trebuie să aibă pasiune, apoi, așa cum spune și
Arigo Sacchi, trebuie „occhio i fortuna (n.r. – «ochi și noroc»)”.
Adică poți să ai talent, să muncești și să știi fotbal, dar, fără
puțin noroc, nu poți ajunge cineva.
-Dumneavoastră ați fost norocos ca fotbalist?
-Cred că pot răspunde cu da la această întrebare, pentru că am
jucat mulți ani la Inter Milano. Mulți dintre cei care se apucă de
fotbal visează să joace la această echipă. Eu am avut noroc. Cred
foarte mult în soartă și mai cred că fiecare dintre noi are un
destin deja stabilit.