Instanța Supremă a suspendat ieri judecarea cazului „Valiza”, în care sunt inculpați Gigi Becali și Victor Pițurcă. Judecătorii au decis trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru soluționarea unei excepții.
La aflarea deciziei, Gigi Becali a aplaudat și a spus că va oferi premierile în mod public pe viitor. „Dacă se va anula textul vechi, ăla comunist, o să fac conferință la palat și fac ofertă publică de recompensă înaintea ultimelor cinci etape. Cine-o bate pe CFR, primește 100.000 de euro, cine o învinge pe Dinamo, ia 200.000 de euro, iar cine domină Rapidul, primește și mai mult”, a declarat, râzând, Becali. Întrebat de ce ar lua învingătorii Rapidului cea mai mare primă, Gigi a avut un răspuns surprinzător: „Pentru că ei sunt mai colorați, d-aia”.
Nicolae Manea a avut o replică ironică la auzul spuselor patronului grupării din Ghencea: „Cum are Becali oile, așa suntem și noi! Unii mai albi, alții mai negri! Nu am vorbit niciodată de Steaua. Nu m-am referit niciodată la echipa adversă. Becali poate să dea și 1 milion premiere, dar ați văzut, de fiecare dată a avut probleme”, a declarat Nicolae Manea într-o conferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER