Manea e pesimist: „Am bătut azi, dar nu cred că avem șanse la titlu!”

Directorul tehnic al Rapidului, Nae Manea, s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor din partida de la Bistrița.

Acesta speră ca echipa să continue pe aceeași linie, dar e conștient că în condițiile crizei financiare care a zdruncinat Giuleștiul din temelii, e greu să te mai bați la titlu.

"Suntem bucuroși pentru această victorie. Băieții au vrut să câștige acest meci și asta s-a văzut. Am luat trei puncte foarte importante. A fost un meci greu și ne mai așteaptă altele mai grele, important este să câștigăm.Rapidul este o echipă care luptă întotdeauna pentru titlul, pentru cupă, dar acum suntem conștienți că ne despart multe puncte de ocupanta primului loc. Meciul care urmează, cu Farul, este unul foarte important și greu. Acum este un campionat mai puternic decât în anii trecuți", a spus oficialul Rapidului pentru sptFM.

Manea speră ca în cel mai scurt timp situația incertă de la echipă să se rezolve: "Banii au fost plătiți de domnul Copos, dar noi nu știm cine ne este patron. Părerea mea este că ar trebui să se rezolve și această problemă, pentru ca noi și jucătorii să știm cine este patron și cine trebuie să plătească salariile."

Publicat: 01 03. 2009, 18:27
Actualizat: 01 03. 2009, 18:29