Manea renunță, „Mourinho” interimar!

Visul lui Nicolae Manea de a deveni campion cu Rapid s-a
stins după ce a obținut doar un punct în primele două etape ale
returului, iar aseară a renunțat la conducerea tehnică a
echipei.

Motivul: „Nea Nae” spune că e un rapidist prea mare pentru a
suporta cererile de demisie ale suporterilor și că mai bine renunță
imediat la o funcție de care oricum nu ține cu dinții. „Am avut o
discuție cu domnul Copos imediat după meciul cu Urziceni, și încă
una în această seară (n.r. – ieri-seară). George a fost fairplay
față de mine și n-am ce să-i reproșez. Mi-a spus că nu
intenționează să mă demită, pentru că am pierdut doar un meci, dar
i-am răspuns că oricum nu mai vreau eu să fiu antrenor. Rămân în
club, pentru că sunt rapidist pe viață, dar nu vreau să mă mai ocup
de prima echipă”, a afirmat acesta. Meciul cu Timișoara va fi
ultimul cu Manea antrenor principal.

Vine
„Mourinho” din Giulești

În locul lui Nicolae Manea, cel puțin pentru următoarele câteva
meciuri, de Rapid se va ocupa antrenorul secund, Ciprian Panait.
Acesta a avut și el aseară o discuție lămuritoare cu George Copos,
care l-a promovat în funcția de principal și i-a oferit astfel
toată autoritatea în ceea ce privește prima echipă.

„Mourinho din Giulești” are datoria să țină echipa pe locurile
de cupe europene până când va fi adus un nou antrenor, lucru care
se poate întâmpla abia la vară, dacă Panait are succes.


„Am vrut să renunț și în iarnă, dar Copos m-a
înduplecat, pentru că am luat echipa într-un moment greu și am
dus-o sus în clasament. Acum sunt hotărât să renunț”,

Nicolae Manea, antrenor Rapid


Variantele de
înlocuire ale lui Nae manea: Rednic este
favorit!

Mircea
Rednic

Argumente pro:

• Este cel mai titrat antrenor din istoria Rapidului și ultimul
care a adus titlul în Giulești în sezonul 2002-2003.

• Este fără angajament, după ce și-a încheiat contractul cu
Alanya Vladikavkaz.

• Copos a apelat la „Puriu” de fiecare dată când a fost în impas
și a dorit un antrenor de care să fie sigur că poate îndeplini
obiectivele.

Argumente contra:

• Fanii Rapidului au deschis un adevărat război cu Mircea Rednic
în timpul ultimului mandat al acestuia în Giulești, „Puriul”
plecând la presiunea tribunei.

• Rednic a anunțat după respectiva plecare că nu va mai antrena
niciodată Rapidul, sătul fiind de George Copos și de practicile
acestuia.

Cristiano
Bergodi

Argumente pro:

• Rapid a jucat foarte bine în perioada când a fost
antrenor.

• George Copos îl simpatizează pe italian.

• Patronul Rapidului l-a adus la echipă pe fostul secund al
acestuia, Renzo Rossi, fapt din care se poate deduce că-i
pregătește terenul lui Bergodi.

Argumente contra:

•Nu are voie să mai antreneze în Liga I în acest sezon pentru că
a pregătit-o deja pe Steaua și este, practic, disponibil doar din
vară.

• Suporterii sunt împotriva lui după ce, din postura de antrenor
al Iașiului, a împiedicat Rapidul să ocupe ultimul loc de Europa
League, în detrimentul Stelei, pe care a și antrenat-o
ulterior.

Ladislau
Bölöni

Argumente pro:

• Copos îl apreciază mult pe Bölöni, a încercat să-l mai aducă o
dată pe banca Rapidului, a negociat cu el, dar până la urmă acesta
a refuzat, iar giuleștenii l-au instalat pe Jose Peseiro

•Este liber de contract după ce a fost demis de belgienii de la
Standard Liege.

Argumente contra:

• Bölöni n-ar prea vrea să antreneze în fotbalul românesc, pe
care l-a catalogat de multe ori drept „de amatori”.

• Se teme să lucreze cu George Copos, de care nu i-a plăcut
atunci când au negociat.

•E un antrenor scump, care n-ar accepta un salariu sub 500.000
de euro, plus autoritate deplină în ceea ce privește deciziile
tehnice.

Publicat: 02 03. 2010, 02:24
Actualizat: 02 03. 2010, 02:24