La pauza meciului dintre Rapid și Steaua, Nae Manea, a făcut un gest obscen la adresa galeriei steliste, lucru pe care nu îl regretă. Manea este supărat și pe faptul că toată lumea a început să dea în Rapid, chair acum când clubul este într-o situație dificilă "Mi-am pus un implant la dinte. Ce să am eu cu galeria Stelei. Sunt niște oamenii foarte drăguți acolo. Eram bucuros că îmi reușise implantul. Îmi cer scuze față de telespectatori, dar față de cei cărora le-am arătat semnul nu am de ce să le cer. Prea puțin mă interesează de ei. Astea sunt orgoliile lor prostești, niște huligani și derbedei, parcă sunt luați din lagăre, nu știu de unde i-au adus acolo. Nu îmi pare rău de galeria Stelei.",a spus Nae Manea la gsptv.
Oficialul giuleștenilor a fost deranjat și de atitudinea oamenilor din fotbal care se leagă mereu de problemele Rapidului în loc să își vadă de "ograda" lor.
" Ce treabă are lumea așa cu Rapidul. Să se ia de ăia care sunt acolo sus. Noi nu avem patroni, nu avem bani, suntem în situația în care suntem. Asta e, mergem în B, ne liniștim puțin și revenim. Ce să facem?", a răbufnit Manea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER